Ministrul Finanțelor a menționat că, prioritățile imediate au fost restabilirea relațiilor cu partenerii externi, precum și rectificarea bugetului de stat fără de care nu era posibilă executarea pentru anul 2019. În acest context, Natalia Gavrilița a spus că, s-a reușit menținerea cheltuielilor la același nivel, în pofida majorării cheltuielilor de personal. Totodată, a fost notată și importanța suportului bugetar din partea Uniunii Europene și Fondului Monetar Internațional în finanțarea deficitului bugetar.

„Direcțiile Finanțe din întreaga țară trebuie izolate de jocurile politice. Acestea au o mare responsabilitate să fie foarte atente cum cheltuiesc banul public, și să servească înainte de toate cetățenilor, nu partidelor sau conducătorilor. Ingerința politicului trebuie să fie cât mai mică. O atenție deosebită trebuie acordată domeniului achizițiilor publice și transparentizării acestora. O altă problemă care mă preocupă este că sunt bani disponibili din partea donatorilor externi care nu se folosesc deja de mai mulți ani la rând. Nivelul de executare a proiectelor de asistență externă este de cel mult 30%. De aceea în cadrul Ministerului vom crea o unitate specială de monitorizare a celor mai mari proiecte de asistență externă pentru a ne asigura că implementarea acestor proiecte se întâmplă”, a adăugat Natalia Gavrilița.

La rândul lor, reprezentații APL au mulțumit Ministerului Finanțelor pentru organizarea respectivei ședințe de lucru, care în opinia lor este una foarte importantă pentru a cunoaște care sunt realitățile și care este viziunea de mai departe a ministerului. Totodată, aceștia au expus problemele cu care se confruntă la nivel local și au venit cu anumite propuneri de soluționare a acestora.

La final, participanții la ședința de lucru au convenit să aibă un dialog permanent, iar aceste ședințe să aibă loc mult mai frecvent.