image
Sursa foto: rbc.ru

Rusia vrea să sape împreună cu China un tunel pe sub Marea Neagră pentru a asigura o legătură sigură cu Crimeea anexată

Moscova vrea să sape un tunel pe sub Marea Neagră care să asigure o legătură sigură, care să nu poată fi bombardată de către ucraineni, între Rusia şi Crimeea anexată, dezvăluie tabloidul american Washington Post (WP) citat de News.ro.

Serviciile ucrainene de securitate (SBU) anunţă că au interceptat comunicaţii care dovedesc că şefi ai unor întreprinderi ruseşti şi chinezeşti au discutat despre acest proiect la sfârşitul lui octombrie.

La Moscova, această idee ar fi apărut în 2022, după atacarea Podului Kerci (Podul Crimeea).

Această infrastructură - singura care asigură o legătură între peninsula anexată de Moscova în 2014 şi Rusia - a fost atinsă în două rânduri de explozii - una cauzată de un camion-capcană, cealaltă de drone navale.

Un tunel submarin ar securiza, astfel, aprovizionarea peninsulei.

Surprinzător este însă faptul că Rusia ar planifica acest proiect faraonic împreună cu China.

E-mailuri interceptate de către SBU, pe care Washington scrie că le-a consultat şi atestat - arată că una dintre principalele întreprinderi de construcţii chinezeşti şi-a semnalat voinţa de a participa la acest proeict.

Tabloidul american scrie că un consorţiu ruso-chinez ar fi fost înfiinţat recent în Crimeea în acest scop.

Această alianţă poate părea uimitoare, având n vedere prudenţa Chinei în dosarul Războiului din Ucraina, dar şi pentru că aceasta ”nu a recunoscut niciodată anexarea crimeei”, scrie WP.

În privinţa fezabilităţii şantierului, costul ar reprezenta miliarde de dolari şi ar dura ani de zile, estimează experţi în inginerie consultaţi de către tabloidul american.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: