image
Sursa foto: cnbctv18.com

Cel mai mare vas de croazieră din lume, Icon of the Seas, a pornit în prima sa călătorie

Cel mai mare vas de croazieră din lume, Icon of the Seas, și-a început călătoria inaugurală, din Miami. Este propulsat de motoare cu gaz natural lichefiat, mai puțin poluante decât cele pe păcură sau motorină, dar ecologiștii avertizează că există riscul unor scăpări de metan, mult mai nociv decât dioxidul de carbon, scrie Biziday.

Icon of the Seas va face o călătorie de o săptămână în care va vizita insulele tropicale. Nava, construită anul trecut în Finlanda, a fost numită „cel mai mare vas de croazieră din lume”, având o lungime de 365 de metri și o capacitate de 7.600 de pasageri. La bordul vasului se află șase tobogane de apă, șapte piscine, nouă jacuzzi, 40 de restaurante, 20 de punți și opt sectoare de explorat. Inaugurarea a fost făcută la Miami, iar la ceremonie a participat și fotbalistul Lionel Messi, care joacă în prezent la Inter Miami.

Totuși, ecologiștii s-au declarat îngrijorați de efectele pe care călătoria le va avea asupra planetei. Spun ei că, fiind alimentată cu gaz natural lichefiat, scăpările sunt inevitabile. “Estimăm că utilizarea GNL ca și combustibil naval este un pas în direcția greșită, pentru că, pe durata ciclului de viață al navei, aceasta va emite cu peste 120% mai multe gaze cu efect de seră decât motorina folosită de nave”, a declarat Bryan Comer, director al programului marin din cadrul Consiliului Internațional pentru Transporturi Curate (ICCT).

La începutul acestei săptămâni, ICCT a publicat un raport în care susține că emisiile de metan provenite de la navele alimentate cu GNL sunt mai mari decât presupun reglementările actuale. Metanul care riscă să ajungă în atmosferă este are semnificativ mai mult carbon decât CO2 și poate reține de 80 de ori mai multă căldură decât acesta, într-o perioadă de 20 de ani. Reducerea acestor emisii este considerată acum crucială pentru încetinirea încălzirii globale.

Un purtător de cuvânt al Royal Caribbean, care deține Icon of the Seas, a declarat în schimb că nava este cu 24% mai eficientă, din punct de vedere energetic, comparativ cu cerințele pe care Organizația Maritimă Internațională le are pentru navele moderne. Compania plănuiește să introducă, până în 2035, o navă cu emisii zero.

Noutăţile partenerilor

comentarii: