„Pentru prima dată de la reținerea sa, Vlad Filat i-a adus la cunoștință Secretarului General al Consiliului Europei despre încălcările prevederilor Convenției europene a drepturilor omului în privința sa, informându-l despre multiplele încălcări în cadrul procesului său, în particular, ridicarea imunității de către Parlamentul Republicii Moldova, contrar prevederilor legale, judecarea cauzei în ședință închisă, refuzul admiterii cererilor de audiere a martorilor apărării, refuzul efectuării expertizei financiare precum și revocarea mandatului său de deputat înaintea deciziei irevocabile a Curții Supreme de Justiție, etc. Toate acestea, dar și alte încălcări au dus la faptul că mai multe organisme internaționale au calificat procesul său ca fiind motivat politic”, precizează apărătorul lui Filat.

În scrisoarea adresată lui Thorbjørn Jagland, Vlad Filat i-a spus că noul dosar intentat în privința sa are la bază aceleași fapte reținute în prima cauză penală și și-a exprimat îngrijorarea că acesta va fi folosit în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.

Potrivit avocatului Victor Munteanu, la 17 ianuarie 2019, Secretarul General al Consiliului Europei Thorbjørn Jagland i-a răspuns fostului prim-ministru și i-a dat asigurări că a luat notă cu mare atenție despre preocupările cu privire la situația din Republica Moldova.

„Thorbjørn Jagland a ținut să-l reasigure pe Vlad Filat despre faptul că acesta urmărește cu regularitate și foarte îndeaproape evoluțiile privind drepturile omului, democrația și preemțiunea dreptului în Republica Moldova. În acest sens, Secretarul General a menționat că recepționează permanent rapoarte de la diferite entități ale Consiliului Europei, care continuă să fie alerte în ceea ce privește respectarea de către autorități a valorilor și principiilor acestei organizații, în particular înaintea viitoarelor alegeri parlamentare”, a mai adăugat avocatul.

Filat JaglandFilat Jagland