Potrivit Ministerului Finanțelor, bugetul pentru anul viitor a fost majorat cu 9,7 milioane de lei. Motivul acestei majorări constă în preluarea la balanța Președnției a noii clădiri, renovată pe banii poporului turc, scrie ziarul de gardă.

Astfel, pentru că noua clădire necesită a fi deservită și întreținută, a fost necesară și majorarea bugetului cu aproape 10 milioane de lei.

Totodată, bugetul de stat pentru anul 2019 prevede cheltuieli în mărime de 11 milioane de lei pentru personalul Aparatului Președintelui R. Moldova.

La 19 februarie curent, au început lucrările de reparație a edificiului Președinției R. Moldova, devastat în urma protestelor din 7 aprilie 2009.

Costul total al proiectului, de circa 10 milioane de euro, a fost achitat integral de Guvernul Turciei și a inclus atât reparația sediului, cât și mobilierul necesar.

Edificiul Președinției a fost inaugurat în timpul vizitei în R. Moldova a președintelui turc Recep Erdogan. Președintele R. Moldova, Igor Dodon, cu o poziție de statalist convins, pro-rus și apărător al ortodoxiei, i-a cerut lui Erdogan să sponsorizeze reabilitarea clădirii încă iulie 2017, în cadrul vizitei sale la Ankara.

În niciuna dintre aparițiile sale publice, însă, Igor Dodon nu a spus în ce condiții președintele unui stat străin se angajează să investească bani în edificiul care găzduiește șefia unei alte țări sau ce avantaje ar obține în schimb. Dimpotrivă, Dodon susține că repararea clădirii Președinției nu prevede nimic în schimb.