În cadrul acțiunilor operative de investigație au fost efectuate trei percheziții de control în mijlocul de transport cu care era transportat alcoolul etilic și în două gospodării aflate în apropierea Gării de Nord din Bălți.

Ca rezultat, polițiștii au depistat și ridicat mai multe vase cu alcool etilic, cu valoarea totală de1000 de litri. Alcoolul era vâdut de la domiciliul suspecților și la câteva puncte de pe teritoriul municipiului cu 90 de lei pentru un litru. 

Marfa a fost ridicată, iar poliția cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele și persoanele implicate.

Dacă aceștia vor fi găsiți vinovați, riscă amenzi de până la 4 500 de lei cu confiscarea atât a alcoolului, cât și a autoturismului cu care era transportat.

Poliţia atenționează cetăţenii să procure băuturi alcoolice doar din locuri autorizate pentru a nu-și pune în pericol sănătatea și viața.