image
Sursa foto: Zona de Securitate

Vera Glijin, după un an de la răpirea fiului, încarcerat la Tiraspol: „Nu știm dacă este în viață, vreau să-mi văd fiul”

Asociația Promo-Lex și Vera Glijin, mama lui Adrian Glijin, răpit și deținut deja timp de un an de structurile ilegale de la Tiraspol, cer administrației transnistrene să demonstreze că Adrian este viu. Vadim Vieru, avocat Promo-Lex, a declarat în cadrul unei conferințe la IPN că Adrian Glijin este deținut politic. Se presupune că se află în regiunea transnistreană, fiind răpit și reținut ilegal de structurile de acolo. Potrivit avocatului, au fost epuizate toate remediile juridice în sensul tragerii la răspundere a persoanelor vinovate. Familia și avocații nu cunosc dacă Adrian Glijin mai este în viață

Avocatul a amintit că Adrian Glijin a fost răpit de cinci persoane necunoscute, care purtau măști, de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, Camenca, din stânga Nistrului. S-a întâmplat la 7 octombrie 2020, în jurul orei 13.00. Familia a fost informată că tânărul este acuzat de trădare de patrie și că se află în custodia așa-numitului serviciu de securitate de la Tiraspol. Respectivele structuri au percheziționat domiciliul mamei lui Adrian și au confiscat mai multe bunuri personale.

Potrivit lui Vadim Vieru, dosarul este unul politic. Administrația de la Tiraspol îl folosește pe Adrian Glijin ca monedă de schimb pe un alt dosar, al unui milițian care a torturat cetățenii Republicii Moldova și care actualmente se află în detenție, condamnat prin sentință definitivă.

Familia lui Adrian nu cunoaște dacă tânărul este în viață. De mai bine de un an, Vera Glijin nu a putut să-și vadă feciorul. Potrivit avocatului, acest caz demonstrează încălcarea oricăror limite omenești și legale de către administrația de la Tiraspol în raport cu deținuții politici, așa cum este Adrian Glijin.

Avocatul spune că a fost expediată și o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și mai există și o cauză penală pornită de Procuratura Republicii Moldova.

Promo-LEX solicită tuturor subiecților, inclusiv din formatul „5+2”, autorităților constituționale, dar și Federației Ruse, să se implice și să demonstreze, la această etapă, că Adrian Glijin este viu. „Nu vom ceda până vom obține informații veridice despre starea lui Adrian și vom lupta până la final pentru eliberarea lui, pentru că nu are nicio vină și se află în custodia unor autorități nerecunoscute”, a declarat Vadim Vieru.

Mama lui Adrian Glijin, Vera Glijin, spune că i s-a comunicat doar că fiul ar fi deținut în Izolatorul nr.3 din Tiraspol.  „Este inuman să ții o mamă atâta vreme (în neștire)... Sunt decisă să merg până la capăt, să-mi văd feciorul, să-l văd alături de familie”. Vera Glijin a îndemnat societatea să o susțină în demersul său.

Noutăţile partenerilor

comentarii: