image
Sursa foto: Profimedia

Jude Bellingham are oferta "pe masă", cu cel mai mare salariu din istoria clubului

La doar 19 ani, Jude Bellingham este unul dintre cei mai căutați jucători ai planetei, iar cluburile mari sunt pe urmele sale. Cel mai mult insistă Real Madrid, însă Borussia Dortmund vrea neapărat să-și păstreze "diamantul".

Astfel, nemții i-au pus pe masă un salariu impresionant, de peste 5 ori mai mare decât actuala sa remunerație, care este de 2.9 milioane de euro pr an. Potrivit publicației Bild, Bellingham poate încasa 15 milioane de euro pe an dacă își prelungește contractul și refuză ofertele venite.

În plus, odată cu acest nou salariu, clubul i-a propus mijlocașului britanic și o clauză de reziliere de 150 de milioane de euro. Astfel, ar avea de câștigat ambele părți, jucătorul, cu un salariu mult mai mare și clubul, care îl va putea vinde pe o sumă mai mare.

Dacă ar pleca în vară, Bellingham ar urma să o facă pe o sumă de 115 milioane de euro, sumă fixă, iar alte 35 de milioane de euro sub formă de bonusuri de performanță. Astfel, suma totală s-ar ridica la 150 de milioane de euro.

Dacă va ajunge la Real Madrid, el va deveni cel mai scump jucător cumpărat în istoria "Galacticilor". În prezent, cea mai mare sumă achitată de Real este de 115 milioane de euro și a fost plătită pentru Eden Hazard, luat în 2019, de la Chelsea.

În acest sezon, Bellingham a jucat în 34 de meciuri oficiale la Borussia, a marcat 10 goluri și a dat 6 pase decisive.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: