image
Sursa foto: Jurnal.md

Ce salariu are președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii

Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman, a ridicat luna trecută un salariu de 38 de mii de lei. Despre aceasta a anunțat chiar Sergiu Caraman, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV, care a menționat că salariul mare se datorează faptului că a promovat Pre-Vettingul.

Totodată, președintele interimar al CSM a menționat că un judecător din cadrul Curții Supreme de Justiție, care a promovat procedura de Vetting, la fel are un salariu de aproximativ 38 de mii de lei.

Un judecător din prima instanță, care a trecut testul integrității și profesionalismului în fața comisiei de evaluare, are un salariu de aproximativ 28-30 de mii de lei. Până la Vetting, salariul unui judecător din prima instanță constituia 17 mii de lei.

După procedura de Pre-Vetting și Vetting salariul de judecător va fi unul decent, a subliniat Caraman.

În iulie 2023, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nina Cernat, a demisionat din funcție. Astfel, fotoliul de președinte interimar a fost ocupat de Sergiu Caraman. Pentru candidatura acestuia și-au dat votul atunci șapte membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Sergiu Caraman a fost ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii pe 2 mai 2023, pentru un mandat de 6 ani.

Noutăţile partenerilor

comentarii: