image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Șeful Comitetului militar al NATO spune că Ucraina nu va primi avioane de luptă înainte de încheierea contraofensivei

Șeful Comitetului militar al NATO spune că Armata Ucraineană nu va primi avioane de luptă înainte de încheierea contraofensivei.

Amiralul Rob Bauer a vorbit despre cererile Ucrainei de a primi cât mai rapid avioane de luptă pentru susținerea contraofensivei desfășurate în acest moment pe mai multe fronturi. Bauer a spus că Ucraina nu poate primi astfel de aeronave, chiar dacă țările NATO au început deja antrenarea piloților ucraineni inclusiv pe avioane americane de luptă F-16, după cum a declarat Jens Stoltenberg recent: “Instruirea acelor piloți, instruirea tehnicienilor, asigurarea existenței unei logistici care să poată susține efectiv aceste avioane nu vor fi disponibile înainte ca această contraofensivă să se încheie”, a declarat amiralul Bauer, scrie Biziday.

Volodimir Zelenski le-a cerut de mult timp statelor NATO să furnizeze avioane de luptă care pot proteja mai bine trupele și care pot asigura o mai bună desfășurare a contraofensivei. Amiralul Bauer a mai adăugat că problema transferului de avioane de luptă în Ucraina “nu va fi rezolvată pe termen scurt”. Potrivit acestuia, “este important de înțeles că nu ar trebui să amestecăm acest lucru cu discuția despre contraofensivă”.

Întrebat dacă este de părere că Ucraina ar putea câștiga războiul împotriva Rusiei fără avioane de luptă, Bauer a adăugat: “Cred că Ucraina este în avantaj, deoarece are sistemele de armament occidentale, are o pregătire mai bună și are, foarte important, un moral și o motivație mult mai ridicate”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: