image
Sursa foto: Felix Zahn/photothek.net

Situația din Transnistria și impactul războiului, abordate de Nicu Popescu în cadrul unei întrevederi cu Luigi di Maio

În contextul vizitei de lucru în Germania, șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Italiei, Luigi di Maio. În cadrul întrevederii cei doi oficiali au exprimat solidaritatea în condamnarea agresiunii militare asupra Ucrainei și au vorbit despre necesitatea recuperării socio-economice ca urmare a războiului și impactului acestuia asupra R. Moldova.

Șeful diplomației de la Chișinău i-a mulțumit omologului italian pentru asistența oferită în gestionarea și depășirea crizei refugiaților ucraineni precum și pentru contribuția financiară oferită prin intermediul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie (IFRC) și a Fondului pentru Migrație. Acest sprijin este destinat consolidării capacităților Chișinăului de primire și găzduire a refugiaților.

„Am discutat cu domnul ministru și posibilitățile de cooperare în domeniul energetic, mizând pe experiența Italiei în dezvoltarea unor inițiative care vor fortifica reziliența țării noastre. În beneficiul diasporei am convenit să avansăm discuțiile bilaterale în vederea încheierii unui acord privind reducerea tarifelor de roaming” – a spus ministrul Nicu Popescu.

Totodată, diplomații au efectuat un schimb de opinii pe marginea situației regionale, precum și a evoluțiilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, vicepremierul Nicu Popescu apreciind susținerea Italiei pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țării noastre.

Noutăţile partenerilor

comentarii: