image
Sursa foto: jurnal.md

I-a promis că se va căsători, dar a luat banii pentru apartament și a dispărut; Femeia, condamnată pentru escrocherie

O femeie în vârstă de 37 de ani, originară din capitală, a fost condamnată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la 8 ani de detenție, cu privarea de dreptul de a exercita activități legate de gestionarea mijloacelor financiare pe un termen de 5 ani.

Potrivit acuzațiilor formulate de procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, femeia, în luna martie 2017, urmărind scopul dobândirii bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul încheierii pe viitor a unei căsătorii cu un bărbat în vârstă de 47 de ani, a dobândit de la ultimul, bani pentru procurarea unui apartament într-un bloc nou, situat în sectorul Botanica din municipiul Chișinău în valoare de 60.000 euro, conform ratei BNM constituind 1.269.588.00 lei, și mijloace bănești în sumă de 9000 de euro.

Între timp, bărbatul se afla peste hotare și nu putea înregistra apartamentul pe numele său, astfel stabilind verbal cu femeia, ca ulterior, apartamentul să fie transferat pe numele lui. 

Din declarațiile părții vătămate, după încheierea tranzacției și înscrierea apartamentului pe numele inculpatei, aceasta a întrerupt legătura cu bărbatul, i-a blocat numărul de telefon, iar în cadrul audierilor într-un litigiu civil, a declarat că practic nu îl cunoaște.

Anterior, au avut o relație de aproximativ 2 ani, în care acesta o susținea financiar pe ea și copilul ei, ajutând-o să își construiască și o afacere, suportând cheltuieli pentru chirie și alte necesități.  

Ca rezultat, pe lângă privarea de libertate, instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatei, în beneficiul părții vătămate, a mijloacelor bănești în sumă de 1 480 831,30 lei în contul reparării prejudiciului material cauzat prin infracțiune, și mijloacelor bănești în sumă de 10 000 lei, în contul reparării prejudiciului moral.

Inculpata a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de escrocherie, săvârșită în proporții deosebit de mari (art. 190 alin.(5) Codul penal). Ea a pledat nevinovată. 

Noutăţile partenerilor

comentarii: