image
Sursa foto: jurnal.md

Constantin Țuțu, cu ochelari de soare care costă aproximativ 800 de euro

Constantin Țuțu nu se uită la bani când este vorba de accesorii. De pildă, poate lesne să-și cumpere ochelari de soare care costă aproximativ 800 de euro. Recent, deputatul PD a ieșit în lume, purtând pe nas un renumit brand francez, care confecționează inclusiv ceasuri și bijuterii scumpe. Contactat pentru o reacție, alesul a declarat că e ocupat și a pus receptorul.

În timp ce era la un eveniment de donare a sângelui, desfășurat în Grădina publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, Țuțu a fost surprins de fotoreporterul Asociației Presei Independente, Constantin Grigoriță, purtând o pereche de ochelari „Cartier”. Pe site-ul firmei, cea mai ieftină pereche de ochelari de soare pentru bărbați este de 545 de dolari, iar unele produse depășesc chiar și două mii de dolari. Agora.md a găsit pe un site online o pereche de ochelari, care par a fi identici cu cei ajunși în posesia deputatului PD. Prețul accesoriului este de 688 de lire sterline, echivalentul a circa 780 de euro. Pe un alt magazin online, un astfel de obiect costă însă o mie 352 de dolari.

Aceasta nu este singura achiziție de lux a deputatului PD. Câteva luni în urmă, Constantin Țuțu a fost surprins la ședința Parlamentului cu un telefon de ultimă generație, care valorează pe site-urile de specialitate cel puțin 3.500 de euro. Mai mult. Pe aparat este imprimată stema Federației Ruse. Altfel de accesorii sunt utilizate pe larg de către unii oligarhi ruși. Nici la capitolul mașini scumpe, Țuțu nu rămâne în urmă. În primăvara anului trecut, deputatul PD și-a cumpărat și un Mercedesul S class. O asemenea achiziţie ar costa în jur de 80 de mii de euro, potrivit listei de preţuri afişate pe site-ul distribuitorului.

Am încercat să află de unde are Țuțu bani pentru astfel de achiziții, însă deputatul a refuzat să vorbească cu noi.

Un iubitor al accesoriilor scumpe este și Igor Dodon. La Festivalul Căpșunilor, șeful președinției a purtat la brâu o centură, care protrivit site-urilor de profil costă aproximativ 2.200 de euro. Obiectul este făcut de către un producător italian din clasa premium, ai cărui clienți sunt oligarhi din Rusia sau miliardari din Orientul Mijlociu. Valoarea în lei a accesoriului constituie aproape 43 de mii de lei, sumă care este de aproape patru ori mai mare decât venitul oficial lunar al președintelui, și ar valora cât aproape 30 de pensii medii lunare în Republica Moldova. Dodon a declarat în presă că a primit centura în dar, însă nu a menționat de la cine.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: