Explozia s-a produs în apropierea unui drum, în districtul nord-irlandez Fermanagh, în apropierea frontierei cu Irlanda.

„Investigaţia este la început, dar sunt ferm convins că a fost o tentativă deliberată de a atrage agenţi de poliţie în zonă pentru a-i ucide”, a declarat Stephen Martin, un oficial din cadrul Poliţiei nord-irlandeze.

Autorităţile primiseră informaţii despre instalarea unui dispozitiv exploziv în zonă, iar explozia s-a produs cu puţin timp înainte de sosirea echipelor de intervenţie.

Autorităţile se tem că atacurile se vor multiplica dacă vor fi reintroduse controale vamale după eventuala ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit.