image
Sursa foto: Profimedia

Moment emoționant pe Old Trafford: tot stadionul a amuțit

Meciul dintre Manchester United și FC Copenhaga a început cu un moment emoționant, în etapa a treia din UEFA Champions League.

Concret, startul meciului dintre cele două formații a fost întârziat pentru un moment dedicat lui Sir Bobby Charlton, care a murit zilele trecute, la vârsta de 86 de ani.

Înainte de startul jocului din UEFA Champions League, antrenorul Erik ten Hag a pătruns pe teren cu o coroană de flori.

Tehnicianul lui Manchester United a fost acompaniat în tot acest timp de un artist care a cântat la cimpoi.

Ajuns la centrul terenului, Erik ten Hag a depus coroana de flori pe linia care segmentează gazonul. A urmat un moment de reculegere, timp în care tot stadionul a amuțit, după care toată lumea a aplaudat în amintirea lui Sir Bobby Charlton.

Ulterior, Erik ten Hag a luat din nou coroana de flori și s-a îndreptat către marginea terenului, după care a început meciul dintre Manchester United și FC Copenhaga.

Unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria Angliei, Sir Bobby Charlton și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Manchester United. Pentru echipa de seniori a jucat între 1956 și 1973. A mai jucat scurte perioade la Waterford United, Melbourne, Bangor City, Newcastle KB și Blacktown City.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: