image
Sursa foto: mediafax.ro

Bilanţul atentatului dintr-o piaţă din nord-vestul Pakistanului a ajuns la cel puţin 35 de morţi

Cel puţin 35 de persoane au murit, alte câteva zeci au fost rănite, în urma unui atentat cu bombă produs într-o piaţă din oraşul Kalya, districtul Orakzai, în nord-vestul Pakistanului. Totul s-a întâmplat la doar câteva ore după ce mai mulţi separatişti înarmaţi au atacat Consultatul Chinei de la Karachi, în sudul ţării.

Tahir Ali, un oficial din poliţiei, a declarat că cele mai multe victime ale atentatului din nord-vestul Pakistanului erau membri ai minorităţii musulmane şiite.

Nici o grupare nu şi-a asumat răspunderea pentru explozia din regiunea Orakzai din nord-vestul Pakistanului, scrie mediafax.ro.

Imran Khan, premierul Pakistanului, a condamnat atentatul, afirmând că este un „act de terorism". Liderul de la Islamabad a mai afirmat că autorităţile vor lua măsuri pentru a depista şi pedepsi pe cei responsabili pentru atacurile din Orakzai şi Karachi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: