Astfel a fost admis, parțial, demersul procurorului care a cerut instanței ca Grigorciuc să fie ținut în continuare sub arest la domiciliu.

Pavel Grigorciuc spune că este mulțumit de decizia instanței, chiar dacă potrivit acesteia, nu are voie să iasă din orașul Chișinău.

Apărătorul lui Grigorciuc susține că schimbarea măsurii preventive în privința centului său a fost posibilă după ce la Chișinău s-a schimbat guvernarea.

În cadrul ședinței a fost audiat un martor, care a văzut cum Grigorciuc i-a dat o palmă deputatului PD Sergiu Sârbu. Martorul nu a vrut însă să discute cu presa.

Pavel Grigorciuc a fost reținut la sfârșitul lunii martie curent, fiind deținut mai mult de două luni în Penitenciarul nr. 13. El este acuzat ca l-a lovit peste față pe Sârbu, după ședința noului Parlament. Activistul civic este cercetat pentru huliganism și riscă până la cinci ani de închisoare.