image
Sursa foto: Profimedia

Fede Valverde, prima reacție după incidentul violent cu Alex Baena

Federico Valverde (24 de ani) este în centrul atenției în Spania, după ce l-a lovit cu pumnul în față pe Alex Baena (21 de ani), după meciul pierdut de Real Madrid în fața lui Villarreal, scor 2-3.

Incidentul a avut loc în parcarea stadionului “Santiago Bernabeu”, după încheierea partidei din La Liga, din 8 aprilie. Fede Valverde l-a lovit cu pumnul în față pe Alex Baena, care a apărut cu o umflătură și o vânătaie sub ochiul drept, fiind surprins de camerele TV.

Poliția din Madrid a fost sesizată și a luat declarații din partea ambilor jucătorilor în legătură cu acest incident. Alex Baena a depus o plângere.

După mai multe zile în care a păstrat tăcerea, Fede Valverde a avut joi prima reacție publică în legătură cu acest scandal.

"În aceste momente, m-am bazat pe sprijinul familiei mele și al oamenilor obișnuiți care mă susțin, familia Real Madrid. Mă simt apreciat și le mulțumesc", a spus Valverde, potrivit sport.es.

Tot conflictul ar fi început la precedenta întâlnire dintre Real Madrid și Villarreal, când Baena ar fi avut o remarcă la adresa lui Valverde în legătură cu sarcina soției sale, Mina Bonino.

Soția lui Federico Valverde a scris un mesaj cuprinzător pe rețelele sociale după ce a citit comunicatul lui Alex Baena, în care fotbalistul lui Villarreal îl acuză pe jucătorul lui Real Madrid că s-a folosit de o minciună pentru a-și justifica reacția.

Tot conflictul ar fi început la precedenta întâlnire dintre Real Madrid și Villarreal, când Baena ar fi avut o remarcă la adresa lui Valverde în legătură cu sarcina soției sale, Mina Bonino.

Soția lui Federico Valverde a scris un mesaj cuprinzător pe rețelele sociale după ce a citit comunicatul lui Alex Baena, în care fotbalistul lui Villarreal îl acuză pe jucătorul lui Real Madrid că s-a folosit de o minciună pentru a-și justifica reacția.

”Imaginați-vă cum este atunci când ai 14 săptămâni de sarcină,iar medicii îți spun că fiul tău nu se va naște, că are trisomie incompatibilă cu viața, că poți lua decizia să întrerupi sarcina sau poți aștepta probele invasive, la care rezultatele vin după mai mult de o lună.

Imaginați-vă că te pregătesc să îți explice că vei da naștere unui copil mort, că recuperarea este rapidă și că în două-trei luni vei putea încerca din nou. Imaginați-vă că pe rețelele sociale mi se transmitea condoleanțe pentru că s-a spus că am pierdut sarcina, chiar dacă nici măcar eu nu știu încă.

Imaginați-vă că din primele zile ale lunii ianuarie și până pe 10 februarie, când au venit rezultatele, stăteam în pat, având grijă de un copil despre care nu știam dacă se va naște. Imaginați-vă ce era în capul meu și ce a trebuit să îndur.

Imaginați-vă toate acestea și apoi, după ce ai trecut peste, ți se spune că profiți de o nenorocire. Mi se rupe inima. Cuvintele dor mai tare decât orice lovitură și nu sunt pregătită să îndur toate aceste lucruri din nou.

Nu voiam să vorbesc, pentru că nu mi-am dorit să alimentez acest subiect, dar vă rog, după tot prin ce am trecut, mă doare să citesc că noi am profitat de o nenorocire.

Dumnezeu vede totul, știe care este adevărul și suntem liniștiți, dar se deschide o rană care nici măcar nu era închisă, pentru că până când nu voi naște, nu voi avea pace. Sunt niște limite care nu trebuie depășite, nu totul este permis în fotbal, nu totul este permis în viață.

Limita este atunci când îi provoci durere cuiva. Nu sunt vocea nimănui, îmi spun durerea și, dacă este cineva care nu vorbește acum, este pentru că nu vrea să retrăiască totul și, din contră, vrea să se încheie cu acest subiect cât mai repede.

Familia este întotdeauna mai presus de orice. Mereu am spus, fotbalul este cel mai puțin important dintre cele mai importante lucruri. Recompensa noastră este că sarcina merge bine și niciodată nu am profita de o asemenea situație”, a scris Mina Bonino pe Twitter.

"Sâmbătă am fost atacat de un coleg la finalul meciului cu Real Madrid. După eveniment, au apărut niște lucruri neadevărate din partea anturajului său, în care eram acuzat că am spus niște lucruri teribile. De atunci, evident, nu au existat dovezi împotriva mea. O situația urâtă a fost folosită pentru a justifica violența.

Există minciuni care dor mai mult decât niște lovituri. Suferința provocată familiei mele este nejustificată și nu poate fi ștearsă. Amenințări, insulte și chiar și mesaje private în care li se dorea moartea.

Ieri am raportat totul poliției. O să lăsăm justiția să-și facă treaba. Acum obiectivul meu este să mă concentrez pe profesia mea și să-mi ajut clubul", a spus Alex Baena, citat de AS.com.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: