Acum două săptămâni, Moldova a marcat a 25-a aniversare a independenţei republicii faţă de Uniunea Sovietică. Dar ceea ce trebuia să fie o zi a mândriei, celebrării şi solidarităţii s-a transformat în furie, protest şi ciocniri cu aplicarea gazelor lacrimogene de către poliţie.

Nu există nicio îndoială că drumul corect pentru viitorul Republicii Moldova este integrarea europeană. Cea mai săracă ţară din Europa are nevoie disperată de sprijinul unei pieţe libere şi garanţiile şi reglementările care vin cu ea. Însă nu aceasta este direcţia spre care se îndreaptă ţara. În mai puţin de două luni se întrevede o ocazie istorică pentru Republica Moldova - primele alegeri prezidenţiale directe din 1996 - ţara aflându-se acum la o răscruce de drumuri.

Zguduiţi de corupţia sistemică şi de evenimente care au dus la dispariţia unui miliard de dolari din rezervele Băncii Naţionale, oamenii pur şi simplu şi-au pierdut încrederea în guvernarea actuală pretinsă proeuropeană şi înclină tot mai mult spre partidele politice pro-ruse. Asta e ceea ce şi-au dorit mereu cei responsabili de jaful bancar.

Fondurile furate au fost canalizate din rezervele centrale prin intermediul a trei dintre cele mai mari şi importante bănci din Moldova şi spălate printr-o reţea de firme offshore atât de încâlcită, încât doi ani mai târziu niciun singur cent nu a fost recuperat. Şocant, însă acest aspect nu este cea mai rea parte a scandalului. Cel mai înspăimântător este faptul că totul a fost organizat, coordonat şi săvârşit din interior. Ca fost şef adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor de la CNA, am început să înţeleg anumite lucruri şi am încercat să fac ceva - până când am fost dat afară.

Ce faci atunci când o ţară deja vulnerabilă şi dezavantajată este drenată din punct de vedere economic din interior spre exterior, iar cei care ar trebui să ajute sunt, de fapt, cei responsabili?

Neavând încotro s-o apuce, oamenii au ieşit în stradă, protestând atât faţă de guvernare, cât şi faţă de principala persoană responsabilă de furt - Vladimir Plahotniuc. Plahotniuc este principalul oligarh din Moldova şi cel mai bogat om din ţară. Acesta a reuşit să acapareze influenţă în sistemul politic, judecătoresc, în organele de forţă şi în mass-media. În acest fel îşi menţine libertatea, cumpărând sau ameninţând pe oricine încearcă să demonstreze contrariul. Acesta a pătruns chiar în nucleul sistemului, punându-l în buzunar şi pe şeful Centrului Anticorupţie.

Pentru majoritatea ţărilor occidentale, această situaţie pare ca ruptă din filme. Dar este, de fapt, o realitate pentru 3,5 milioane de oameni, inclusiv eu. Mulţi occidentali s-ar putea întreba, într-adevăr, de ce ar trebui să le pese.

Problema depăşeşte cu mult graniţele Moldovei. În timp ce doi oameni au fost închişi pentru rolul lor în furtul, o schemă de asemenea proporţii a avut nevoie de mult mai mulţi pentru a putea fi pusă în aplicare. Dacă principalul beneficiar şi complicii săi nu vor fi traşi la răspundere, nu doar că fondurile furate nu vor fi recuperate - o schemă similară poate fi replicată în orice ţară vulnerabilă, în special în cele în care corupţia este înrădăcinată asemănător în sistemul politic.

Mai mult, Moldova şi populaţia ei nu sunt singurii care plătesc preţul. Rezervele au venit de la Fondul Monetar Internaţional, ceea ce înseamnă că au fost bani de la contribuabilii europeni şi americani. Nenumăraţi cetăţeni plătesc pentru ceea ce s-a întâmplat.

Alegerile prezidenţiale care se apropie sunt, cu adevărat, istorice. Ele prezintă o şansă de a reforma cu adevărat sistemul - astfel încât FMI să poată garanta siguranţa fondurilor sale, astfel încât poporul moldovenesc să poată prospera punct de vedere economic, astfel încât oamenii să poată avea încredere în guvern şi în cei responsabili de bunăstarea lor.

Şi, în cele din urmă, astfel încât poporul moldovenesc să poată, în sfârşit, să iasă în stradă pentru a-şi sărbători, cu adevărat, independenţa. 

Mihail Gofman

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.