Conform studiului realizat de Soros-Moldova, legislaţia procesual penală prevede 11 măsuri preventive, cu toate acestea articolul 175 al Codului de Procedură Penală nu stabileşte prioritatea sau ordinea aplicării acestora. În consecinţă, din lege nu se poate deduce nicio deosebire în ceea ce priveşte condiţiile de aplicare, iar temeiurile indicate sunt comune atât măsurilor privative, cât şi celor neprivative de libertate. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care se recurge cel mai des la măsurile privative de libertate, deşi motivarea este insuficientă ori chiar prost pregătită.

Conform autorilor, din analiza demersurilor procurorilor se observă că aceştia invocă, pentru a justifica aplicarea măsurii preventive solicitate, toate temeiurile prevăzute la articolul 176, cu excepţia riscului sustragerii de la executarea sentinţei.

„Motivarea temeiurilor poartă însă, în cele mai multe cazuri, un caracter abstract şi general, fundamentând-se doar pe ipoteze care nu sunt susţinute de probe pertinente. Am constatat că temeiul cel mai bine motivat, de obicei, este riscul că bănuitul/învinuitul se va ascunde de organul de urmărire penală sau de instanţă. Celelalte temeiuri au fost indicate fără o motivare suficientă sau, în general, nu au fost motivate”, se menţionează în studiu.

De asemenea, potrivit autorilor studiului, au fost identificat mai multe probleme la aplicarea în practică a arestului preventiv, aplicarea măsurilor alternative sau motivarea suficientă pentru îngrădirea libertăţii unei persoane. Acestea sunt:

• Nu există perceperea clară, în rândul procurorilor şi al judecătorilor, că arestarea la domiciliu constituie privare de libertate, şi nu este o măsură alternativă arestării preventive.
• Arestarea la domiciliu este ineficientă, deoarece respectarea executării acesteia, cât şi a restricţiilor suplimentare, nu poate fi controlată.
• În cazul liberării provizorii sub control judiciar, lipsa unui termen maxim pentru care poate fi dispusă această măsură, duce la faptul că restricţiile prevăzute de art. 175 alin. (3) pct. 8) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova pot să dureze pe parcursul întregului proces penal.
• Obligaţia de nepărăsire a localităţii sau ţării poate fi dispusă de procuror de sine stătător, fără un control judiciar.
• Normele privind garanţia personală sau a unei organizaţii nu sunt aplicate/utilizate în practică.
• Liberarea provizorie sub cauţiune nu se aplică în practică din cauza unor prevederi contradictorii privind contul de depozitare şi lipsa unui mecanism eficient de aplicare.

O problemă foarte importantă identificată în cadrul studiului ţine de atitudinea indiferentă a procurorilor şi judecătorilor în privinţa privării de libertate. Mai mult, se pare că cel puţin acum unii nu conştientizează importanţa respectării Convenţiei CEDO.

„Aplicarea necorespunzătoare a măsurilor preventive, precum şi predispoziţia procurorilor şi judecătorilor faţă de măsurile mai restrictive se explică şi prin atitudinea indiferentă a acestora la alegerea măsurii preventive în raport cu eficienţa acesteia, neînţelegerea importanţei dreptului fundamental la libertate al persoanei, precum şi lipsa de comunicare şi cooperare dintre procurori, judecători şi avocaţi. Din păcate, mai există încă practicieni care nu au conştientizat importanţa respectării CEDO”, au conchis autorii studiului.

Studiul „Măsuri alternative pentru arestarea preventivă” a fost publicat în luna iunie. Acesta se bazează pe analiza unor demersuri a procurorilor privind solicitarea aplicării măsurii preventive, precum şi un număr de încheieri judecătoreşti prin care s-a dispus aplicarea arestului preventiv sau la domiciliu. Potrivit autorilor studiului, numărul mic de încheieri şi demersuri analizate nu permit neapărat formularea unui concluzii privind situaţia per ansamblu, însă rezultatele coincid cu concluziile lui Alexander Fühling, judecător la judecătoria de fond din cadrul circumscripţiei Tribunalului din Bonn, care a efectuat o vizită de documentare la Chişinău, în luna mai, anul trecut. De asemenea, autorii au realizat o analiză comparativă a legislaţiei penale din Republica Moldova şi din Germania. Studiul a fost elaborat de Alexander Fühling – judecător, Judecătoria de Circumscripţie din Bonn, Germania; Mihaela Vidaicu – doctor în drept, conf. univ., Departamentul Drept Penal, Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova; Natalia Roşca – consultant juridic naţional, juristă, „Efrim & Roşca şi Asociaţii”.

Amintim că în cazul Buzadji contra Moldovei, CEDO a atras atenţia autorităţilor moldovene să ţină cont de faptul că arestul preventiv înseamnă, de asemenea, privare de libertate şi că măsura nu poate fi percepută altfel.