În decizia plasată recent pe pagina web a instanţei se precizează că Vitalie Burlacu şi Irina Baglai, condamnaţi pe 12 iulie 2016 la 11 şi, respectiv, trei ani de închisoare cu suspendare, ar fi pus la cale coruperea a şapte deputaţi din fracţiunea Partidului Liberal Reformator şi a Partidului Liberal Democrat, scrie Anticorupţie.md.

Instanţa face referire doar la numele a trei dintre aceşti deputaţi, precizând că doi sunt din PLDM, iar unul din PLR. Numele parlamentarilor sunt haşurate. Potrivit hotărârii, Burlacu, „acţionând de comun acord cu persoane neidentificate la moment de către organul de urmărire penală, a avut intenţia oferirii prin mijlocitor unei persoane cu demnitate publică a mijloacelor băneşti în proporţii deosebit de mari ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia”.

În document se menţionează de câteva ori faptul că Vitalie Burlacu ar fi acţionat la indicaţiile „unui grup de persoane interesate de instituirea unor pârghii de control asupra legislativului Republicii Moldova, în special pentru coruperea unor deputaţi şi determinarea acestora de a promova eventuale interese ale grupului de persoane pe care le reprezintă”. Acesta a fost mesajul pe care inculpatul i l-a transmis şi fostului viceministru al Afacerilor Interne Ghenadie Cosovan care figurează în dosar în calitate de martor.

În hotărârea de judecată sunt descrise două întâlniri pe care Cosovan le-a avut cu Burlacu. Ultimul l-ar fi abordat pe fostul viceministru, cu care au fost anterior colegi de serviciu, pentru că ştia că Ghenadie Cosovan se află în relaţii de colegialitate cu un deputat PLR. Pentru coruperea acestuia, Burlacu i-a propus 250 de mii de dolari, alte 50 de mii de dolari urmau să îi revină fostului viceministru. De asemenea, inculpatul i-ar fi promis lui Cosovan o plată lunară de 5.000 de dolari, până când ultimul ar fi fost numit într-o funcţie importantă în cadrul CNA, MAI sau SIS. Din cele 5.000 de dolari, Cosovan ar fi trebuit să transmită unei alte persoane 2.000 de dolari pe lună. Fostul viceministru a declarat în instanţă că această condiţie l-a determinat să creadă că ar mai exista un intermediar în această schemă.

Cosovan ar fi decis să se adreseze instituţiilor de drept după o discuţie avută cu Burlacu, în cadrul căreia ultimul i-a dezvăluit că „prietenii săi din Rusia” i-au spus că „până în luna mai 2014, în Republica Moldova, va fi un scenariu mai ceva ca în Ucraina”. Atunci, Burlacu ar fi scris pe o foiţă numele unei persoane despre care ex-viceministrul a declarat că nu a auzit anterior. Inculpatul i-a spus că această persoană este apropiată de cineva de la Moscova, numele căruia este haşurat în hotărârea de judecată. Vitalie Burlacu ar fi prezentat scenariul ca pe un proiect de dizolvare a Parlamentului, iar banii ar fi fost oferiţi de Ambasada Rusiei la Chişinău. După dizolvarea Parlamentului urma să fie numit un nou Guvern.

Amintim că magistraţii Judecătoriei sectorului Buiucani al Capitalei au pronunţat marţi, 12 iulie, sentinţa în dosarul privind coruperea deputaţilor. Învinuitul Vitalie Burlacu a fost condamnat la 11 ani şi patru luni de închisoare, în penitenciar de tip semiînchis, cu aplicarea unei amenzi de 160 de mii de lei. Irina Baglai, complice al infracţiunii, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare pe un termen de doi ani. Instanţa a mai dispus confiscarea banilor depistaţi în timpul urmăririi penale: 553 de mii de euro, 403 mii de dolari şi 490 de mii de ruble, dar şi a automobilului Porsche Cayenne, sechestrat anterior.

Sentinţa a fost pronunţată în lipsa lui Vitalie Burlacu, care, potrivit avocaţilor, ar fi internat într-o clinică privată la Tiraspol. Procesul de judecată a durat mai bine de doi ani, timp în care au fost numite 49 de şedinţe. Cu o zi înainte, procurorul Vitalie Galeru a cerut condamnarea la 12 ani de închisoare a lui Vitalie Burlacu şi, respectiv, la şase ani a Irinei Baglai. Atât apărătorii, cât şi procurorul au anunţat că vor contesta decizia.

Fostul poliţist Vitalie Burlacu şi modelul Irina Baglai au fost reţinuţi la 7 martie 2014, în timp ce urmau să transmită 250 de mii de dolari unui deputat, pentru a părăsi fracţiunea din care făcea parte. După ce a fost eliberat din arest preventiv, Burlacu nu s-a mai prezentat la şedinţele de judecată. Procurorii l-au anunţat pe fostul angajat al Ministerului de Interne în urmărire generală, însă nu au putut obţine mandat de arestare, deoarece acesta s-a aflat în arest mai mult de un an.