Domnica Manole spune că o procedură de control din partea CNI ar fi ilegală, în situaţia în care a fost deja supusă controlului de către CNI pentru perioada 2014-2015 şi atunci nu au fost constatate divergenţe sau încălcări cu privire la declaraţia de venituri şi proprietăţi.
 
În al doilea rând, spune Domnica Manole, demersul în cauză al Procuraturii Anticorupţie nu are nicio tangenţă cu obiectul cauzei penale intentate împotriva ei şi la care se face referire, nefiind vorba despre acţiuni de corupţie sau conflict de interese, ci de pronunţarea hotărârii judecătoreşti cu privire la obligarea CEC-ului de a iniţia referendum.
 
„CNI indică precum că au fost contrapuse declaraţiile mele de avere prezentate pentru anul 2015 cu datele din baza de date a statului cu privire la venituri şi proprietăţi, unde nu s-au constatat divergenţe, dar în continuare motivează iniţierea controlului pentru verificarea mai detaliată a informaţiei din sesizarea Procuraturii Anticorupţie”, se spune într-o declaraţie a judecătoarei, expediată pe adresa redacţiei.
 
Totodată, Domnica Manole atenţionează că ajungerea ei în vizorul CNI are loc înainte de a fi examinată de către CSJ contestarea Hotărârii CSM din 31.05.16 privind admiterea sesizării Procuraturii Generale de a porni urmărirea penală împotriva magistratei.

„Acest lucru ce denotă că se conturează un scenariu bine pus la punct de a utiliza orice mijloc pentru a mă intimida, ceea ce îmi stârneşte îngrijorare şi neîncredere în sistemul de drept naţional. De asemenea, consider că adresarea şi acţiunile Procuraturii Anticorupţie au un caracter abuziv şi intimidant la adresa mea, operându-se cu metode opresive şi camuflate de a căuta informaţii denigratoare despre persoana şi activitatea mea profesională”, a conchis judecătoarea Curţii de Apel.