Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 3 din Convenţie, în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie, şi a obligat Guvernul să achite despăgubiri de 5,700 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 650 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Andrei Baştovoi a fost arestat pe 23 decembrie 2013 pentru că ar fi delapidat fonduri pe când era vicepreşedinte al Ascom Group şi pentru că ar fi comandat un dublu omor. Începând cu data respectivă el a fost deţinut în Penitenciarul nr. 13, într-o celulă de şase metri pătraţi, împreună cu alte cinci persoane.

Din cauza suprapopulării, deţinuţii erau nevoiţi să împartă paturile de dormit. El nu a fost asigurat cu lenjerie de pat sau pernă. Nu exista cuvetă sau apă curgătoare în celulă. Hrana era de proastă calitate şi inacceptabilă pentru consum. Veceul nu era separat de restul celulei, nu exista iluminaţie, iar ventilarea era de proastă calitate.

Reclamantul pretinde că era deţinut cu alte persoane diagnosticate cu tuberculoză, SIDA sau alte boli infecţioase. În rezultatul deţinerii în condiţii inumane el s-a îmbolnăvit de micoză, gastrită şi infecţie respiratorie. El nu a fost asigurat cu asistenţă medicală şi a fost interzisă primirea medicamentelor pe bază de plante de la soţia acestuia.

Amintim că Andrei Baştovoi a fost condamnat în 2013 la 9 ani de puşcărie, pentru că ar fi delapidat fonduri pe când era vicepreşedinte al Ascom Group şi pentru că ar fi comandat un dublu omor. În acelaşi dosar, pentru acuzaţia delapidare de fonduri, a fost condamnat la 8 ani de închisoare şi Valentin, celălalt fiu al soţilor Baştovoi. Decizia a fost luată de un complet format din trei judecători: Cojocari, Pavliuc şi Pruteanu. Judecătoarea Liuba Pruteanu a avut atunci o opinie separată, precizând că Andrei Baştovoi şi fiul său trebuie să fie achitaţi.

În 2014, Curtea de Apel a menţinut condamnarea la închisoare a lui Andrei şi Valentin Baştovoi. Magistraţii au tăiat atunci puţin din pedeapsă - pentru Andrei Baştovoi pedeapsa a fost micşorată cu un an şi jumătate, iar pentru fiul său - cu un an. Astfel, Andrei Baştovoi au fost condamnaţi la 7,5 ani de puşcărie, iar Valentin Baştovoi - la 7 ani.

Mai multe voci au afirmat, de-a lungul timpului, că dosarul a fost fabricat. Anterior, un grup de experţi de la Bucureşti a stabilit că organele judiciare de la Chişinău au admis mai multe omisiuni în cazul lui Andrei Baştovoi şi l-au condamnat pe cunoscutul om de afaceri în lipsa unor probe clare. Potrivit specialiştilor de peste Prut, magistraţii moldoveni nu au permis să fie prezentate probe ce ar fi venit în apărarea lui Andrei Baştovoi şi le-au administrat numai pe cele ale acuzării.

În februarie 2016, familia Baştovoi a suferit o nouă dramă. Soţia lui Andrei Baştovoi, Svetlana, a murit, cel mai probabil, din cauza unei scurgeri de gaze de la cazanul instalat în casă, iar fiul lor Mircea, în vârstă de 26 de ani, a ajuns la spital în stare gravă. Salvatorii i-au găsit pe ambii fără cunoştinţă, peste aproximativ 12 ore din momentul în care Mircea reuşise să sune la Urgenţă. Ambulanţa a trecut pe la casa familiei Baştovoi, însă, pentru că nimeni nu a deschis, s-a întors la spital fără pacienţi şi fără să alerteze poliţia sau Serviciul Situaţii Excepţionale.