Compania juridică „Pravovest”, care îl apără pe milionarul Veaceslav Platon, a semnalat mai multe încălcări admise de procurorii ucraineni în timpul procesului clientului lor.

Avocaţii lui Platon au atenţionat despre încălcările admise de procurorii ucraineni în timpul procesului lui Veaceslav Platon. În afară de prezenţa „ilegală” a consulului R. Moldova la Kiev, Oleg Hâncu, la şedinţa Judecătoriei raionale Pecersk, care se desfăşoară în regim închis, avocaţii lui Platon mai semnalează:

„Procurorii se străduiesc cu atâta zel să grăbească procesul încât recurg la tot felul de falsificări făţişe, falsifică actele procesuale, corectând greşelile cu stiloul simplu”, a spus avocatul Gleb Seghida. „Or acest fapt constituie o încălcare procesuală gravă a Codului Penal al Ucrainei”, a adăugat el.

„În plus, anchetatorul care l-a reţinut pe milionarul Platon în centrul Kievului la 25 iunie a plecat în concediu, deşi, conform normelor procesuale, nimeni, în afară de cel care a întocmit actele în timpul reţinerii şi persoanele care le-au semnat (anchetatorul şi avocaţii prezenţi), nu are dreptul să introducă modificări în ele”, a mai semnalat Seghida.

Avocatul lui Veaceslav Platon a mai declarat că afaceristul nu deţine cetăţenia Moldovei şi nici pe cea a Federaţiei Ruse. Potrivit avocatului, clientul său este cetăţean al Ucrainei din anul 2002, iar autorităţile din această ţară nu ar trebui să-l extrădeze pe Platon în Republica Moldova.

Amintim că Veaceslav Platon a fost dat luni în urmărire internaţională pentru implicare în furtul din sistemul bancar. El a respins acuzaţiile şi a declarat că dosarul penal i-a fost deschis la comanda lui Vladimir Plahotniuc pentru devierea atenţiei publice de la adevăratul beneficiar al „jafului secolului”.