„În urma probelor administrate, o versiune instrumentată este cea a omorului comis din imprudenţă, în rezultatul unei împuşcături produse accidental. Cu toate acestea, Procuratura Generală continuă investigaţiile, iar o apreciere finală a circumstanţelor celor întâmplate va fi dată în rezultatul administrării tuturor probelor şi concluziilor dispuse de procurorii pe caz, inclusiv urmare a audierii lui Sorin Pleşca, care până în prezent nu a fost găsit”, se arată într-un comunicat emis de Procuratura Generală.

Potrivit procuraturii, acţiunile de urmărire penală continuă, iar anchetatorii investighează toate circumstanţele cazului.

Amintim că pe 7 martie, fiul mai mare al deputatului neafiliat Nae-Simion Pleşca a fost împuşcat de către fratele său mai mic. Tragedia s-a întâmplat în locuinţa legislatorului de pe strada Sfatul Ţării din capitală. Potrivit informaţiilor preliminare, victima de 32 de ani a fost împuşcată din întâmplare de fratele său mai mic, de 26 de ani. Surse din cadrul poliţiei spun că acesta s-a speriat şi a fugit de la locul crimei cu un automobil Skoda.