„Este o atitudine sfidătoare. Preşedintele CSM încerca să facă impresia că el pentru prima dată aude de proteste, de Forum Civic, de această rezoluţie care a fost dată publicităţii şi acolo este menţionat ca să nu fie admisă alegerea domnului Poalelungi în funcţia de preşedinte. Noi nu am cerut lucruri fantastice, noi am cerut suspendarea şedinţei şi scoaterea de pe ordinea de zi a acestei chestiuni. În cazul în care candidatura este dubioasă, în cazul în care a fost înaintat un singur candidat, ca atare competiţie nici nu a fost. În aceste condiţii, am cerut să fie scoasă de pe rol. Lumea este enervată, totul este controlat, totul este capturat”, a declarat Tulbure. 

Analistul politic spune că chiar dacă s-a convenit ca deliberările să fie desfăşurate în prezenţa societăţii civile, accesul reprezentanţilor Forumului Civic a fost restricţionat. „La moment ne-au rămas doar protestele. Sunt lucruri care pur şi simplu sunt ignorate. Cel mai revoltător este faptul că noi am convenit cu membrii Consiliului că revenim la deliberarea şi votarea lui Poalelungi la ora 14:00. La orele 14:00, nu am mai putut intra, erau opt rânduri de poliţişti. Noi am încercat să forţăm un pic nota, ca până la urmă să accepte câţiva oameni şi au fost acceptaţi doar atunci când nu mai puteai schimba nimic. Deci, s-a repetat situaţia din 20 ianuarie, atunci când au ţinut delegaţia protestatarilor în antreul Parlamentului până când s-a votat guvernul şi nu mai aveam nimic de făcut decât să înconjori Parlamentul. Deci, sunt nişte escroci, nişte oameni cu apucături banditeşti. Eu nu ştiu dacă cu aceşti oameni poţi încerca să dialoghezi, să încerci să ajungi la nişte consensuri. Noi nu eram auziţi”, a spus Alexei Tulbure.

„Au venit cu nişte propuneri faţă de unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii cărora nu s-a putut opune rezistenţă. Doamna Răducanu a salvat faţa justiţiei şi domnul Visternicean. Restul au procedat mişeleşte”, a mai adăugat participantul Forumului Civic.

Referindu-se la faptul că în concursul pentru şefia CSJ a existat o singură persoană, Tulbure a menţionat: „Eu cred că cel care dirijează Consiliul îşi dădea seama că Poalelungi într-o confruntare nu poate câştiga şi au mers la o absurditate. Pentru ca să nu permiţi înaintarea unui alt candidat, să nu permiţi competiţia este o absurditate, evidentă pentru toată lumea. Ei au mers la asta conştient, sfidător. Alegerea acestei persoane a existat numai ca să asigure anumite privilegii. Poalelungi le trebuie acolo, fiindcă el execută tot ce trebuie să execute”. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.