Acesta a fost încătuşat de procurorii anticorupţie pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. El este bănuit că ar fi facilitat aducerea în celula afaceristului Veaceslav Platon a două telefoane mobile, lucru interzis prin lege. 

Juvală a fost reţinut pentru 72 de ore, iar dacă vinovăţia acestuia va fi demonstrată, acesta riscă până la trei ani de închisoare.
 
Precizăm că Juvală şi-a dat demisia pe 11 noiembrie, la doar o zi după ce a fost sancţionat pentru că a împiedicat întrevederile deţinutului Vladimir Filat, deşi acesta avea permisiunea instanţei.