Avocata spune că la mijloc ar fi vorba despre o comandă a oligarhului Vladimir Plahotniuc, care luptă astfel cu oponenţii. 

Ana Ursachi spune că în 1997, alături de alte persoane, a fost cercetată în dosarul în care fostul său soţ şi-a ispăşit pedeapsa, însă, ulterior, a fost scoasă de sub urmărire penală.

Cât priveşte pozele şi protestele din faţa pretinsei sale locuinţe în care s-a cerut arestarea sa, Ana Ursachi a declarat că s-a urmărit hărţuirea mamei sale.

Solicitată pentru o reacţie, şefa Serviciului de presă al Procuraturii Generale, instituţie vizată în declaraţii, a respins acuzaţiile. Vladimir Plahotniuc nu a răspuns la telefon pentru comentarii.

Menţionăm că avocata Ana Ursachi ar putea fi pusă sub învinuire de complicitate la crimă. Apărătorii Anei Ursachi spun că este imposibilă redeschiderea dosarului după 15 ani, dat fiind faptul că termenul a fost depăşit. Procurorul de caz menţionează însă că au ieşit la iveală circumstanţe noi.