Compania IT a fost chemată în judecată de către un fost fondator în iulie 2015. Peste aproximativ patru luni, magistratul de la Judecătoria sectorului Buiucani, Ghenadie Pavliuc, a acceptat solicitarea organului de urmărire penală, de a fi blocate conturile întreprinderii. Decizia a fost ulterior casată de Curtea de Apel Chişinău. Timp de 20 de zile, însă, agentul economic nu a avut acces la conturile sale şi a fost nevoit să-şi sisteze activitatea.
Pentru acuzaţia care i se aduce judecătorului, pronunţarea cu bună ştiinţă a unei încheieri contrare legii, Codul Penal al Republicii Moldova prevede o pedeapsă cu amendă de până la 16 mii de lei sau închisoare de până la cinci ani. Judecătorul, Ghenadie Pavliuc, însă, sugerează că pretenţiile companiei ar fi nemotivate.

Reprezentanţii Serviciului de presă al Procuraturii Generale au declarat că au înregistrat plângerea depusă de compania IT şi că vor veni cu o reacţie după examinarea materialelor. Precizăm că Ghenadie Pavliuc este judecătorul care l-a salvat de puşcărie pe fostul deputat din partea Partidului Democrat Valeriu Guma, condamnat în România la patru ani de închisoare cu executare. El a făcut parte şi din completul care l-a condamnat pe fostul vicepreşedinte al companiei „Ascom Group”, Andrei Baştovoi, la nouă ani de închisoare, mai mulţi experţi declarând că Baştovoi este victima unui dosar penal la comandă. Anterior, presa a scris că Pavliuc a solicitat un apartament cu preţ redus, deşi a indicat în declaraţia de avere că deţine o casă cu o suprafaţă de 155 de metri pătraţi în capitală şi a mai primit, cu titlu de donaţie, un imobil de 110 metri pătraţi, situat în raionul Donduşeni.