Evan Blass, un tipster cu experienţă, a postat recent două tweet-uri în care vorbeşte despre Allo. Primul face referire la o lansare „săptămâna aceasta”, iar al doilea tweet, care face o referire şi către primul, ne oferă data de 21 septembrie pentru lansarea noii aplicaţii de chat de la Google.

Allo a fost dezvăluit publicului încă din luna mai, când proiectul a fost prezentat la conferinţa I/O a Google. Allo a fost prezentat ca o „aplicaţie de messenger inteligentă”, ce va avea nevoie doar de numărul de telefon al utilizatorului pentru a-l identifica şi a-i crea un cont.

Allo vine la aproximativ o lună după Duo, aplicaţia Google pentru apeluri video. Lansarea de pe 21 septembrie este confirmată nu doar de Blass, ci şi de Google, ce a promis că va lansa aplicaţia de messenger la sfârşitul verii, iar data furnizată reprezintă ultima zi de vară a calendarului astronomic.

Aplicaţia Allo vine cu o serie de funcţii importante, probabil cea mai interesantă fiind aceea de criptare end-to-end a conversaţiilor, funcţie deja introdusă de WhatsApp acum ceva timp în urmă. De asemenea, Allo le va permite utilizatorilor să trimită şi mesaje private temporare, ce se vor autodistruge după o anumită perioadă de timp. Bineînţeles, vor fi disponibile şi o mulţime de stickere, dar şi opţiuni de formatare a textului, pentru ca utilizatorii să poată comunica într-un mod cât mai expresiv.

Ce e şi mai impresionant când vine vorba de Allo sunt funcţiile ce se bazează pe inteligenţă artificială. Aplicaţia „învaţă” în timp ce scrii şi primeşti mesaje, iar după un timp va oferi sugestii de mesaje, dar şi stickere pe care să le trimiţi direct, în loc să mai tastezi. Dacă primeşti o imagine cu un bebeluş sau cu o pisică, vei putea răspunde direct „Ce drăguţ!” fără să mai scrii mesajul.

Google susţine că algoritmul de recunoaştere a imaginilor este suficient de avansat încât poate recunoaşte diverse rase de câini şi tipuri de paste, având peste 90% acurateţe. Allo îţi va introduce în lista de contacte a aplicaţiei şi Google Assistant, cu care poţi „discuta” şi de la care poţi primi răspunsuri la diverse întrebări.

Allo nu are nevoie de login prin contul de Google, astfel că este o aplicaţie extrem de facilă. Rămâne de văzut dacă va reuşi să devină populară, având în vedere cât de mari sunt acum Messenger şi WhatsApp.
sute sau chiar mii de gustări delicioase din dovleac.