Potrivit datelor furnizate de autorităţi, la marşul în memoria lui Kuciak au participat între 10.000 şi 15.000 de persoane.

Duminică, Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, şi prietena lui au fost descoperiţi morţi în locuinţă după ce poliţia a fost alertată de o rudă a victimelor. Jurnalistul a fost împuşcat în piept, iar femeia a fost împuşcată în cap.

Poliţia slovacă a precizat că asasinatul "probabil are legătură cu investigaţiile sale".

Un jurnalist britanic care a lucrat cu Jan Kuciak a declarat că slovacul era pe punctul de a publica o investigaţie care arăta legături între mafia italiană şi politicieni corupţi aflaţi la nivel înalt în Slovacia. Mai exact, ar fi vorba despre plăţi frauduloase cu fonduri europene, în cadrul unui sistem pus la punct de către cetăţeni slovaci şi italieni care au legături cu gruparea de crimă organizată "Ndrangheta".

Premierul slovac Robert Fico a declarat că, în cazul în care se dovedeşte că asasinatul a avut legătura cu anchetele jurnalistului, ar fi "un atac fără precedent la adresa libertăţii presei şi democraţiei din Slovacia".