Premierul turc Binali Yildirim a ameninţat că miliţiile kurde siriene "vor suferi de două ori pe atât", iar în zonă au fost lansate o serie de raiduri aeriene.

Potrivit unui comunicat al armatei turce, cinci militari au murit după ce insurgenţii kurzi au atacat un tanc în zona Sheikh Haruz, la nord-est de oraşul Afrin.

Un alt militar a decedat în zona Afrin, iar un altul şi-a pierdut viaţa pe teritoriul Turciei, în urma unui atac atribuit de Ankara militanţilor kurzi sirieni.

 Astfel, în urma pierderilor recente, numărul militarilor turci morţi în cursul ofensivei a ajuns la 14.

Binali Yildirim a declarat sâmbătă că scopul operaţiunii este de a "eliberarea arabii şi fraţii noştri kurzi şi turkmeni care gem din cauza opresiunii".

Trupele Ankarei sunt susţinute de gruparea insurgentă proturcă Armata Siriană Liberă (FSA).

Pe data de 19 ianuarie, armata turcă a declanşat o ofensivă în nordul Siriei, lansând atacuri aeriene şi terestre în provincia Afrin. Obiectivul ofensivei este înlăturarea grupării insurgente kurde Unităţile Populare de Protecţie (YPG), despre care Ankara afirmă că este aliată cu mişcarea separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).