16 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001; Urmările sunt resimţite şi în ziua de azi

16 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001; Urmările sunt resimţite şi în ziua de azi
Sursa: jurnal.md Foto: Reuters 11.09.2017 07:35
11 septembrie 2001 este ziua cea mai neagră din istoria Statelor Unite. 19 jihadişti au preluat atunci controlul a patru avioane de linie şi au comis atentate în care 3.000 de oameni şi-au pierdut viaţa. Printre victime s-au aflat şi cetăţeni străini din 90 de ţări. 11 septembrie 2001 a schimbat istoria lumii, având un impact comparat de mulţi cu cel avut de căderea Zidului Berlinului, în 1989.

Astăzi sute de oameni se vor aduna la Ground Zero pentru ceremonia anuală de comemorare a victimelor. De asemenea, ceremonii vor avea loc şi la Pentagon, precum şi în Pennsylvania, unde s-a prăbuşit al patrulea avion deturnat de terorişti. Ceremonia de la muzeul şi memorialul 11 septembrie din New York va fi transmisă pe site-ul instituţiei.

Într-o declaraţie de presă, publicată cu scurt timp înainte de comemorarea a 16 ani de la atacurile teroriste, Casa Albă a catalogat ziua drept „una dintre cele mai tragice din istoria Americii”

Azi, la 16 ani de la tragedie, efectele însă sunt resimţite. Nu doar amintirea tragediei are un impact asupra celor care au fost martori, ci şi aerul respirat. Potrivit unui studiu dat recent publicităţii, copiii care s-au aflat în Manhattan după atentat şi au fost expuşi norului toxic rezultat în urma prăbuşirii turnurilor de la World Trade Center sunt predispuşi acum unui risc mai mare de a suferi de boli cardiace.

Oamenii de ştiinţă de la NY University Langone Health au analizat monstre de sânge a 308 copii, dintre care jumătate au fost expuşi norului toxic. A reieşit că în sângele celor care au trăit în Manhattan după atentate se regăsesc anumite substanţe toxice, iar acestea pot duce la durificarea arterelor, ceea ce înseamnă că poate creşte riscul de atacuri de cord.

În plus, potrivit acestui studiu, copiii care au locuit în apropiere de World Trade Center au fost expuşi la un nivel mai mare de substanţe chimice decât cei care nu au fost în oraş în ziua atacului.

“De la 11 septembrie 2001, ne-am îndreptat atenţia către starea mentală a celor care au fost martori ai tragediei. Acum au devenit însă clare şi consecinţele la nivel fizic asupra celor care au fost aproape de zona dezastrului”, a declarat autorul principal al studiului, Leonardo Trasande, profesor asociat la Şcoala de Medicină NYU.

Persoanele în cauză pot preveni însă aceste boli printr-o alimentaţie controlată şi exerciţii fizice, dar şi mergând periodic la control la medicul specialist, notează autorii studiului.

Cum a decurs ziua care a schimbat istoria

- La ora locală 8.46, un Boeing al companiei American Airlines, cu 92 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti, loveşte Turnul de Nord al World Trade Center, între etajele 93 şi 99. Mor toţi cei de la bord şi sute de oameni din clădire. În doar câteva secunde, numeroase echipaje ale poliţiei din New York şi ale pompierilor sunt trimise la faţa locului. Autorităţile încep să evacueze de urgenţă turnul.

- Ora 9.02: Un alt avion al companiei United Airlines, cu 65 de pasageri la bord, dintre care cinci terorişti, loveşte Turnul de Sud, între etajele 75 şi 85. Apare ipoteza unui atentat terorist.

- Ora 9.08: Toate zborurile înspre şi dinspre metropola New York sunt suspendate, iar spaţiul aerian este închis. Aceeaşi decizie este luată şi pentru podurile şi tunelurile din New York.

- Ora 9.24: Apar primele informaţii că un al treilea avion, zborul 77 al companiei American Airlines, a fost deturnat, după ce membri ai echipajului reuşesc să-şi alerteze rudele.

- Ora 9.31: Preşedintele George W. Bush face primele declaraţii de presă, afirmând că evenimentele din New York sunt “aparent un atac terorist asupra ţării”.

- Ora 9.37: Al treilea avion deturnat, un Boeing, loveşte faţada vestică a Pentagonului. Toţi cei aflaţi la bord (59 de pasageri şi 5 terorişti), dar şi 125 de militari şi angajaţi ai Ministerului american al Apărării sunt ucişi. Pentru prima oară în istorie, toate zborurile interne din Statele Unite sunt suspendate. De fapt, SUA închid spaţiul aerian – nici o aeronavă nu are permisiunea să decoleze, în timp ce avioanele aflate deja în zbor sunt redirecţionate către cele mai apropiate aeroporturi. În urma zvonurilor că urmează şi alte atacuri, Casa Albă şi clădirea Capitoliului, precum şi alte clădiri guvernamentale sunt evacuate.

- Ora 9.59: Turnul de Sud al WTC se prăbuşeşte.

- Ora 10.07: Al patrulea avion deturnat, cu 44 de persoane la bord, dintre care patru terorişti, se prăbuşeşte pe un câmp din Pennsylvannia. Pasagerii aeronavei, informaţi despre evenimentele din New York, i-au atacat pe jihadişti, reuşind astfel să împiedice aeronava să atingă ţinta.

- Ora 10.28: Se prăbuşeşte şi Turnul de Nord al World Trade Center. În scurt timp, primarul New York-ului dă ordin de evacuare pentru Manhattan, pe măsură ce eforturile de salvare şi căutare ale supravieţuitorilor devin tot mai dificile.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI