"Este necesar acum ca liderii (Rusiei şi SUA) să dea un impuls (relaţiilor), aşa cum s-a întâmplat la Reykjavik în 1986", a afirmat fostul preşedinte al URSS, citat de RIA Novosti.

El a subliniat că acest efort trebuie să vizeze "întreaga gamă de probleme şi nu doar puncte specifice, chiar dacă acestea sunt importante".

"Trebuie să punem totul pe masă pentru a restabili climatul de încredere" între cele două puteri, a insistat părintele Perestroikăi, citat de AFP.

În acelaşi timp, Gorbaciov a deplâns faptul că întrevederea dintre Putin şi Trump, preconizată pentru vineri la Hamburg, în marja G20, are loc atât de târziu. "Înainte de toate este bine că această întâlnire are loc în cele din urmă. Dar e păcat că nu a avut loc mai devreme", a declarat Gorbaciov.

"S-a pierdut mult timp şi acesta trebuie recuperat pentru a restabili încrederea" între părţi, a spus el, amintind că anturajul lui Reagan nu a fost favorabil primei sale întâlniri, care a avut loc la Geneva în 1985.

"La acea vreme, oamenii din propria sa administraţie nu-l lăsau pe Reagan să meargă la întâlnirea de la Geneva. Dar el nu a cedat presiunii. Şi noi, pe de alta parte, am venit la întâlnire cu serioase propuneri constructive", şi-a amintit fostul lider sovietic, citat de RIA Novosti.

Kremlinul a declarat că speră ca întâlnirea dintre preşedinţii Putin şi Trump să servească la stabilirea unui "dialog de lucru, vital pentru lumea" întreagă.

Dar cel mai important este că această întâlnire va oferi posibilitatea de a vedea şi înţelege care este abordarea reală a Moscovei şi Washingtonului în ceea ce priveşte construirea relaţiilor bilaterale şi nu ceea ce difuzează mass-media, a declarat anterior purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.

Relaţiile între Rusia şi SUA traversează o criză fără precedent de la încheierea Războiului Rece, când Mihail Gorbaciov iniţiase o apropiere de Occident, permiţând în acelaşi timp o politică deschisă în Uniunea Sovietică.

În 1985 şi în 1986, Gorbaciov şi Ronald Reagan s-au întâlnit la Geneva şi Reykjavik într-o încercare de a pune capăt Războiului Rece.

În ajunul întâlnirii sale de vineri cu Putin, preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat în timpul vizitei la Varşovia comportamentul "destabilizator" al Rusiei.

Întâlnirea dintre cei doi preşedinţi va fi urmărită îndeosebi în SUA, unde este în desfăşurare o anchetă cu privire la influenţa Rusiei asupra unor persoane din anturajul lui Donald Trump şi asupra scrutinului prezidenţial din noiembrie 2016.