Kori Doty, unul dintre părinţi, care spune că nu se identifică nici ca femeie, nici ca bărbat, vrea ca bebeluşul să nu aibă un sex, astfel încât să aibă posibilitatea de a-şi alege singur ce vrea să fie.

Bebeluşul va fi crescut "fără sex", până la momentul în care va fi suficient de mare încât să decidă singur dacă vrea să aparţină unui sex sau nu. Părinţii săi încearcă acum să obţină un certificat de naştere marcat cu litera "U" în dreptul sexului, adică "sex nedeterminat", însă nu au reuşit deocamdată acest lucru.

"Încercăm să îi oferim toată dragostea şi sprijinul de care are nevoie, astfel încât să crească într-o lume lipsită de prejudecăţi, etichete şi restricţiile care vin odată cu includerea într-un sex sau altul", au declarat părinţii.

Canada este una dintre puţinele ţări din lume care permite, ce-i drept doar în unele provincii, ca sexul bebeluşilor să fie trecut drept "necunoscut". Părinţii care au pornit însă campania locuiesc în British Columbia, una dintre provinciile în care sexul bebeluşului este trecut în certificatul de naştere drept masculin sau feminin.

Unul dintre părinţii copilului este trans-gender şi spune că modul în care a fost "etichetat" la naştere i-a afectat întreaga viaţă: "Când m-am născut, medicii s-au uitat la organele mele genitale şi au făcut presupuneri despre cine sunt. Aceste presupuneri greşite mi-au afectat toată viaţa şi a trebuit să fac multe ajustări pentru a mă potrivi cu cine voiam eu să fiu".