După primirea votului de încredere al Parlamentului, membrii guvernului Mihai Tudose vor merge la ora 19:00 la Palatul Cotroceni pentru ceremonia de depunere a jurământului în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Noul cabinet de la Bucureşti are 27 de mandate, iar 16 dintre cei care ar urma să le ocupe au făcut parte şi din Guvernul Grindeanu, demis de parlament săptămâna trecută pentru ineficienţă.