Soros: Viktor Orban a transformat Ungaria într-un „stat mafiot”

Soros: Viktor Orban a transformat Ungaria într-un „stat mafiot”
Sursa: jurnal.md Foto: express.co.uk 02.06.2017 12:01
Filantropul George Soros l-a criticat pe premierul ungar de centru-dreapta, Viktor Orban, spunând că acesta prezidează „un stat mafiot”, după ce Guvernul Ungariei a ameninţat că va închide universitatea pe care acesta a înfiinţat-o în capitala Budapesta.

În cadrul unui discurs pe care l-a ţinut în cadrul forumului economic al Comisiei Europene, Soros a vorbit despre „decepţia şi corupţia statului mafiot pe care regimul lui Orban l-a stabilit”, lăudându-i însă pe cei ce au protestat faţă de legea ce viza Universitatea Central-Europeană din Budapesta.

Prin legea învăţământului superior în cauză, universităţiile internaţionale ar fi fost obligate să aibă un campus şi în ţara care a oferit acreditarea, dar să existe şi un acord interguvernamental între cele două ţări, scrie ZF. Astfel, Universitatea Central Europeană, una dintre cele mai bine cotate instituţii de învăţământ internaţionale din Ungaria, care este acreditată în Statele Unite, are un campus doar în Budapesta, iar noul act legislativ ar fi dus la închiderea unităţii.

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie pentru declanşarea Articolului 7 în cazul Ungariei, care prevede suspendarea drepturilor de vot în instituţiile comunitare, în condiţiile în care regimul de la Budapesta este acuzat de încălcarea legislaţiei europene. Rezoluţia a venit imediat după decizia Ungariei de a aproba o lege controversată privind închiderea Universităţii Central Europene din Budapesta. Potrivit europarlamentarilor, evoluţiile observate în Ungaria în ultimii ani reprezintă o "ameninţare sistemică la adresa statului de drept, democraţiei şi drepturilor fundamentale".

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI