Sobotka a anunţat în urmă cu două zile că va demisiona împreună cu miniştri săi din executiv, cu mai puţin de şase luni înainte de încheierea mandatului, ca urmare a unei dispute de lungă durată cu ministrul Finanţelor, Andrej Babis - fondatorul mişcării antisistem ANO.

Acesta vrea formarea unui nou cabinet, din care nu va face parte Babis. Însă, un nou executiv ar putea să însemne înlocuirea lui Sobotka cu un alt membru al Partidului Social Democrat, printre favoriţi numărându-se ministrul de Externe Lubomir Zaoralek şi ministrul de Interne Milan Chovanec.

Există în schimb o opoziţie puternică din partea mişcării ANO, care insistă cu privire la rămânerea lui Babis în componenţa Guvernului.

Iniţial, Sobotka urma să prezinte joi după-amiază scrisoarea de demisie preşedintelui Milos Zeman.

Însă, premierul ceh a anunţat că se va întâlni doar pentru consultări cu Zeman.

”Premierul Sobotka îi va cere preşedintelui Zeman o întâlnire în a doua jumătate a lunii mai, în care va prezenta demisia cabinetului”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului.

Liderul Guvernului ar putea să evite să-i dea prea multă putere de decizie preşedintelui Zeman, care are relaţii proaste cu social-democraţii şi o colaborare bună cu Babis.

Înainte de a anunţat demisia executivului, premierul a luat în considerare să-l demită doar pe Babis. Dar preşedintele are puterea de a elimina miniştri şi a sugerat că se va opune demiterii ministrului Finanţelor.

Coaliţia de guvernare vrea să evite organizarea de alegero anticipate înainte de 20-21 octombrie, când ar urma să aibă loc alegeri generale în Cehia.

Andrej Babis este al doilea cel mai bogat afacerist ceh, iar averea sa este estimată la cea a lui Donald Trump.