Aceste temeri nu au convins însă electoratul: potrivit datelor institutului de sondare a opinie publice Ipsos, omul forte al ţării a obţinut peste 55% din voturi, cu mult înaintea centristului Sasa Jankovic, creditat cu aproape 16%. 

Ascendentul asupra ţării al acestui fost ultranaţionalist în vârstă de 47 de ani, convertit la o politică de centru şi apropierea de Uniunea Europeană şi premier din 2014, nu pare să se fi erodat, notează Agerpres.

În prezent onorifică, funcţia de preşedinte îşi va regăsi în următorii cinci ani, cu Aleksandar Vucic, importanţa avută sub liberalul Boris Tadic (2004-2012). Noul prim-ministru va trebui să stea în umbra lui şi să îi fie colaborator. 

Duminică, venind să voteze chiar la deschiderea secţiilor, Aleksandar Vucic a apreciat ca "ridicole" acuzaţiile de "autoritarism" formulate de o opoziţie slabă şi divizată. 

În urma lui Sasa Jankovic, alţi "mari" candidaţi din partea opoziţiei, care au lansat apeluri pentru a nu lăsa puterea în mâinile unei singure persoane, s-au mulţumit cu resturile. 

Un alt centrist, Vuk Jeremic, a obţinut 5,8% din voturi, iar ultranaţionalistul Vojislav Seselj numai 5,4%. Provocările misionarului "Marii Serbii" nu mai găsesc ecou în rândul populaţiei. În timpul campaniei, el a explicat că a amplasa câmpuri de mine la graniţă pentru a-i împiedica pe migranţi să intre în Serbia i se pare o idee bună dacă gardurile de sârmă ghimpată nu sunt suficiente. 

Celălalt învingător al alegerilor este Luka Maksimovic, un student la Psihologie, care a încarnat un personaj fictiv şi pitoresc "Beli", creat pentru a denunţa corupţia din politica sârbă. El s-a clasat surprinzător pe locul al treilea, cu 9,3% din voturi.