''Toţi cei arestaţi în legătură cu atacul terorist de la Westminster, miercuri, 22 martie, au fost eliberaţi fără măsuri suplimentare'', se arată într-un comunicat al Poliţiei Metropolitane.

Unsprezece dintre cei arestaţi au fost deja eliberaţi şi sâmbătă poliţia a eliberat cea de-a douăsprezecea persoană, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, arestat pe 26 martie la Birmingham, fiind suspectat de plănuirea unor atacuri teroriste.

Media britanice au relatat că Masood a accesat serviciul codat de mesagerie al WhatsApp cu câteva momente înainte de atac, ceea ce lasă deschisă posibilitatea implicării unei alte persoane în acest atac.

''În timp ce noi credem în această etapă că Masood a acţionat singur în comiterea atacului, investigaţia noastră continuă pentru a stabili dacă mai sunt şi alte persoane implicate şi subliniez că aceasta este o investigaţie în direct'', a declarat miercuri Craig Mackey, şeful poliţiei din Londra. 

Kalid Masood a intrat cu maşina în pietoni pe Podul Westminster, omorând trei oameni şi rănind circa 50, după care a încercat să intre în incinta parlamentului britanic şi a înjunghiat fatal un ofiţer de poliţie. Atacatorul a fost împuşcat mortal.