Coreea de Nord a lansat mai multe rachete în Marea Japoniei

Coreea de Nord a lansat mai multe rachete în Marea Japoniei
Sursa: jurnal.md Foto: ap.com 06.03.2017 09:28
Coreea de Nord a lansat luni mai multe rachete în Marea Japoniei, afirmă surse militare de la Seul ale agenţiei sud-coreene de presă Yonhap.

Premierul japonez Shinzo Abe, citat de Reuters, a susţinut că ar fi vorba de patru rachete, dintre care trei au ajuns în zona economică exclusivă a Japoniei. Guvernul de la Tokyo a înaintat un protest către Phenian, a precizat el, scrie agerpres.ro.

Un purtător de cuvânt al executivului nipon a vorbit de o ameninţare gravă la adresa securităţii naţionale, dar a afirmat că potrivit primelor rapoarte nu au fost afectate nave sau avioane din zona respectivă.

Statul Major Interarme al Coreei de Sud a anunţat iniţial, într-un mesaj text către Yonhap, că lansarea unei singure rachete a avut loc la ora locală 7:36 (1:06 ora RM) de la baza Dongchang-ri pentru rachete cu rază lungă de acţiune, din apropierea graniţei cu China. Ulterior, aceeaşi sursă a menţionat mai multe rachete, fără a preciza numărul acestora.

Prima rachetă menţionată, care a traversat Coreea de Nord şi a căzut în Marea Japoniei, ar putea fi de tip balistic intercontinental, a afirmat un oficial militar din ministerul sud-coreean al apărării. Acest tip de rachetă ar putea ajunge până pe teritoriul american.

Potrivit Yonhap, lansarea pare a fi o reacţie la manevrele militare comune ale Coreei de Sud şi Statelor Unite, aflate în curs.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI