Camera superioară a Parlamentului britanic a aprobat, marţi, cu 366 de voturi favorabile şi 268 împotrivă, următorul amendament: acordul Londrei cu UE privind condiţiile ieşirii din Blocul comunitar şi termenii viitoarei relaţii bilaterale ori lipsa unui acord (în cazul eşecului negocierilor) trebuie aprobate de Parlamentul britanic înainte de Parlamentul European.

Săptămâna trecută, Camera Lorzilor a respins planul privind ieşirea din Uniunea Europeană în forma prezentată de Guvernul Theresa May, introducând un amendament în sensul protejării cetăţenilor europeni aflaţi în Marea Britanie, în ceea ce a fost prima înfrângere suferită de Guvernul Theresa May, astfel că proiectul va reveni în Camera Comunelor.

Davis a cerut parlamentarilor din Camera Comunelor să respingă amendamentele votate de Camera Lorzilor care presupuneau acordarea unei mai mari puteri acestor politicieni de a respinge condiţiile finale privind ieşirea Marii Britanii din UE.

"Situaţia pe care nu o putem avea este ca vreuna dintre Camerele Parlamentului să anuleze decizia poporului britanic- acestea nu sunt în măsură să se opună", a spus Davis.