Afganistan: Două atentate la Kabul s-au soldat cu cel puţin un mort şi 35 de răniţi

Afganistan: Două atentate la Kabul s-au soldat cu cel puţin un mort şi 35 de răniţi
Sursa: www.agerpres.ro Foto: ap.com 01.03.2017 12:34
Cel puţin o persoană a murit şi 35 au fost rănite în două atentate care au avut loc miercuri la Kabul şi care au fost revendicate de către talibani, relatează AFP şi Reuters.

Primul atac, cel mai violent, comis în vestul capitalei afgane ''de un kamikaze la volanul unei maşini-capcană, a avut loc la porţile postului de poliţie PD6'', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najibullah Danish, care a precizat că au fost trase focuri de armă după prima explozie.

''Cel de-al doilea atac a fost comis, după cinci minute de la primul, de un kamikaze pieton împotriva unui centru al serviciilor de informaţii din sud-estul oraşului'', a spus purtătorul de cuvânt.

Potrivit unei surse din domeniul securităţii, care nu şi-a dezvăluit identitatea, atacatorul a fost împuşcat în timp ce intra în clădire.

Într-un mesaj postat pe Twitter, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabibullah Mujahid, a revendicat dubla operaţiune, afirmând că ''au început atacurile împotriva postului de poliţie PD6 şi a unui important centru de informaţii la Kabul''.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI