VIDEO

A şasea zi de proteste masive în România: Aproximativ 8.000 de protestatari în Piaţa Victoriei de la Bucureşti

A şasea zi de proteste masive în România: Aproximativ 8.000 de protestatari în Piaţa Victoriei de la Bucureşti
Sursa: www.agerpres.ro Foto: news.ro 05.02.2017 18:25
22:20
Update

Imagini incredibile la Bucureşti: Momentul sutelor de mii de lumini în Piaţa Victoriei // VIDEO

În Piaţa Victoriei sunt în jur de 250.000 de oameni, transmite Digi24. La fiecare oră fixă se cântă imnul într-un singur glas. La ora 21.00, Piaţa a fost luminată de lanternele a sute de mii de telefoane mobile. Urmăriţi mai jos imagini incredibile.

20:38
Update

#Ro-mânia, ziua a şasea: Protest masiv în Piaţa Victoriei şi în marile oraşe // LIVE

În jur de 200.000 de persoane se află în aceste momente în Piaţa Victoriei, iar în marile oraşe au ieşit în stradă zeci de mii de oameni, informează Digi24.

La Braşov sunt 9.000 de oameni, la Constanţa 4.000, la Sibiu 20.000, la Galaţi 5.000, la Cluj-Napoca 40.000, la Oradea 3.000, la Craiova 1.000, la Alba Iulia 1.000, la Suceava 500, la Mediaş 1.500, la Satu Mare 2.000, la Bacău 5.000, la Deva 1.500. 

20:02
Update

Peste 80.000 de oameni protestează la Bucureşti: Zeci de mii de manifestanţi au ieşit pe străzile din România

Peste 80.000 de oameni protestează la această oră în Piaţa Victoriei de la Bucureşti, faţă de ordonanţa prin care sunt modificate Codul penal şi Codul de procedură penală, scrie news.ro.

Un tânăr ar fi fost bătut şi preluat de un echipaj SMURD, iar trei persoane au fost duse la Secţia 1 de Poliţie în urma unui incident.

Un apel pe pagina de Facebook care găzduieşte anunţuri legate de proteste îndeamnă demonstranţii să nu mai aducă vuvuzele şi bannere cu înjurături.

Unii dintre copiii prezenţi la protest au desenat un şotron cu cretă colorată, alţii poartă pancarte pe care scrie:"Spiderman, help!". Zeci de mii de persoane au ieşit să protesteze şi în alte oraşe din ţară: Sibiu - 8.000, Timişoara - 4.000. Cluj-Napoca - 3.000

Aproximativ 8.000 de persoane, potrivit unor surse oficiale, protestează în Piaţa Victoriei şi scandează lozinci împotriva Guvernului.

Manifestanţii cer demisia Executivului, dar şi alegeri anticipate. Ei afişează pancarte pe care scrie „Până şi scepticii cred că se poate”, „Dragnea, i-aţi bocceluţa în spate!”, „We R The Champions!” „Nu vrem hoţi în ţară!”, „The more laws, the less justice — Cicero”, „Alte măşti, aceeaşi piesă”, „Când ne număraţi, adunaţi + 64!!! #Colectiv”, „Nu mai vreau să plec. Plecaţi voi!”, „Pe noi ne manipulează conştiinţa”, „Fără violenţă. OUG 13 ciorbă de bullshit #rezist”, „Demisia Guvernului”, „Roiu'!”, Ploieştiul este în piaţă, anulaţi şi plecaţi spre est”, „Jos Guvernul hoţilor şi corupţilor. Zero încredere”, „Plecaţi!”, „Nu OUG”, „Timişoara este aici”, „Copii revoluţiei sunt aici”, „Copii voştri vor fi liberi!”, „Anulare OUG”.

Zece membri ai unei trupe de percuţionişti au cântat duminică la protestul din Piaţa Victoria împotriva ordonanţei de modificarea Codurilor penale.

„Nu solicităm absolut nimic, noi am venit să-i susţinem pe aceşti oameni (n. r. — protestatari) (...) Noi cântăm. Nu este un spectacol, este un protest” a spus Nicu Dumitrescu, unul dintre membrii trupei.

De asemenea, protestatarii au afişat un banner uriaş, cu o lungime de peste zece metri, pe care scrie „Aţi reuşit... Ne-aţi unit!”.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI