"I-am cerut lui Staffan de Mistura (emisarul ONU pentru Siria) să facă o declaraţie pentru a condamna atacurile de la Homs. Dorim acceaşi declaraţie din partea tuturor participanţilor la procesul de la Geneva (opoziţia)", a afirmat conducătorul delegaţiei regimului, Bashar al-Jaafari.
 
"Dacă una dintre părţi refuză să condamne terorismul, aceasta va însemna că este complice", a declarat el la finalul unei întrevederi cu Staffan de Mistura.

"Aşteptăm ca opoziţia să condamne terorismul", a insistat Bashar al-Jaafari, adăugând că este un "test" şi că "prioritatea numărul unu la Geneva" este de a discuta despre terorism. 

El a negat că vrea să lege continuarea negocierilor intersiriene de condamnarea atentatelor de către opoziţie, dar discursul său deosebit de ofensiv face să planeze îndoiala asupra viitorului tratativelor.

Mai mulţi kamikaze s-au aruncat în aer sâmbătă împotriva a două sedii ale securităţii la Homs, în Siria, făcând 42 de morţi, printre care şeful informaţiilor militare, un atac fără precedent din 2012 asupra unui instituţii de bază a regimului.

Atacurile au fost revendicate de fosta ramură siriană a organizaţiei Al-Qaida, Fateh al-Sham.