Mexicul ameninţă că vor exista contramăsuri dacă americanii impun o taxă vamală unilaterală pentru finanţarea zidului

Mexicul ameninţă că vor exista contramăsuri dacă americanii impun o taxă vamală unilaterală pentru finanţarea zidului
Sursa: www.news.ro Foto: endirecto.com.mx 25.02.2017 14:13
Ministrul de Externe, Luis Videgaray, a anunţat că guvernanţii mexicani ar putea să impună propriile taxe vamale pentru o serie de produse care vin din acele statele americane dependente de exporturile din Mexic, ca răspuns la promisiunea preşedintelui Trump de a impună o taxă vamală unilaterală pentru toate produsele exportate de mexicani, tocmai pentru a finanţa ridicarea zidului antiimigraţie, transmite BBC.

”Mexic crede într-o piaţă de liber-schimb, dar va trebui să răspundă dacă americanii încearcă să finanţeze zidul prin impunerea unei taxe pe importurile mexicane. Nu putem să rămânem cu mâinile încrucişate. Mexic trebuie să înfrunte această realitate, care nu mai este o retorică ameninţătoare”, a declarat Videgaray.

De asemenea, ministrul mexican a identificat mai multe state americane care sunt dependente să exporte bunuri peste graniţa sudică, precum Iowa, Texas şi Wisconsin.

Anterior, Donald Trump a promis că va începe în curând ridicare zidului antiimigraţie, adică mult mai devreme decât era programat.

Administraţia SUA a precizat că va începe să accepte de luna viitoare planuri de construcţii pentru zidul de la graniţa cu Mexic.

De asemenea, agenţia de protecţie a frontierelor a susţinut că va cere companiilor, începând cu 6 martie, să depună planuri şi să prezinte prototiputi pentru structura zidului,

O listă scurtă a celor mai bune propuneri va fi realizată până pe 20 martie, iar finaliştii vor prezenta un cost estimativ pentru ridicarea zidului la graniţa dintre Statele Unite şi Mexic.

O companie ar putea să primească până la mijlocul lunii aprilie contractul pentru ridicarea zidului, iar construcţiile ar putea să înceapă imediat.

Preşedintele Donald Trump a promis că-i va obliga pe mexicani să plătească ridicarea zidului antiimigraţie, care ar putea să coste până la 21,5 miliarde de dolari, potrivit estimărilor făcute de Departamentul pentru Securitate Internă.

Trump a susţinut că va introduce o taxă vamală de 20% pentru importurile de produse mexicane în Statele Unite.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI