Şeful Pentagonului: Prezenţa militară americană în România are scop pur defensiv

Şeful Pentagonului: Prezenţa militară americană în România are scop pur defensiv
Sursa: jurnal.md Foto: http://ibankcoin.com 18.02.2017 07:20
Prezenţa militară americană în ţări est-europene, inclusiv în România, are scop pur defensiv, afirmă secretarul american al Apărării, James Mattis, prezent la Conferinţa pentru securitate aflată în curs în oraşul german Munchen.

„În momentul actual, suntem implicaţi în eforturi de a garanta că Alianţa Nord-Atlantică este relevantă şi pregătită pentru înfruntarea provocărilor", a declarat James Mattis, citat de Mediafax.

„Statele Unite transferă unităţi militare în ţările baltice, dar şi în Polonia, România şi Bulgaria, în cadrul Operaţiunii «Determinare Atlantică» («Atlantic Resolve»)", a precizat Mattis. "Prezenţa militară are un caracter absolut defensiv", a insistat şeful Pentagonului.

Alianţa Nord-Atlantică a decis, în iulie 2016, consolidarea prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în România, Polonia şi în ţările baltice. Cel puţin şapte state NATO vor contribui cu trupe şi echipamente la efectivele Alianţei Nord-Atlantice din România, în timp ce militari români vor fi trimişi în Polonia, a declarat la sfârşitul lunii octombrie 2016 secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este "extrem de preocupată" de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi avertizând că va lua măsuri pentru a se apăra.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI