Casa Regală: Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai, dus la Curtea de Argeş cu Trenul Regal

Casa Regală: Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai, dus la Curtea de Argeş cu Trenul Regal
Sursa: jurnal.md/Mediafax Foto: Mediafax 09.12.2017 10:42
Casa Regală a României a actualizat programul funeraliilor Regelui Mihai, anunţând că în ziua înmormântării, după ceremonia din Piaţa Palatului Regal trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi dus de un afet de tun până la Patriarhie. Ulterior, va fi dus la Curtea de Argeş cu Trenul Regal.

"În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, după scurta ceremonie religioasă şi militară din Piaţa Palatului Regal, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun şi va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi urcat într-o maşină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa. Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat, apoi, de la Bucureşti la Curtea de Argeş cu Trenul Regal", transmite Casa Regală a României.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI