Cântăreaţa Lorde, îndemnată să se alăture boicotului cultural impus Israelului, şi-a anulat concertul din Tel Aviv

Cântăreaţa Lorde, îndemnată să se alăture boicotului cultural impus Israelului, şi-a anulat concertul din Tel Aviv
Sursa: jurnal.md Foto: ibtimes.com 25.12.2017 17:18
Cântăreaţa neozeelandeză Lorde a anunţat că a anulat un concert pe care îl avea programat în Tel Aviv, după ce a primit mai multe solicitări în acest sens din partea activiştilor care militează în favoarea unui boicot cultural impus Israelului.

Artista pop, în vârstă de 21 de ani, a anunţat săptămâna trecută că va susţine un show în capitala culturală şi economică a Israelului în luna iunie, în cadrul unui turneu mondial.

Însă ea primit la scurt timp după aceea numeroase critici din partea activiştilor neozeelandezi şi din alte ţări ale lumii care vor să impună Israelului un boicot cultural, cu scopul de a forţa acest stat să pună capăt ocupaţiei din teritoriile palestiniene.

În cele din urmă, Lorde a anunţat că a eliminat oraşul Tel Aviv din turneul ei mondial.

"Am primit un număr uriaş de mesaje şi de scrisori, am discutat îndelung cu mulţi oameni, care aveau păreri diferite, iar eu cred că decizia cea mai bună în acest stadiu este să anulez show-ul", a anunţat cântăreaţa Lorde într-un comunicat publicat pe site-ul companiei Naranjah, promotorul israelian al acelui concert.

"Sunt prea mândră să recunosc că am greşit. Îmi pare cu adevărat rău că am revenit asupra angajamentului meu faţă de voi. Sper că într-o zi vom putea cu toţii să dansăm", a adăugat cântăreaţa Lorde, adresându-se fanilor ei din Tel Aviv.

"O iertăm pe Lorde şi îi dorim mult succes în turneul din Rusia şi Statele Unite", au transmis reprezentanţii companiei Naranjah într-un mesaj adresat AFP.

Miri Regev, ministrul Culturii din Israel, şi-a exprimat speranţa că Lorde va reveni asupra deciziei sale.

"Lorde, prezintă-te ca o 'Eroină pură' ('Pure Heroine'), după cum spune titlul primului tău album, o pură eroină culturală, detaşată de consideraţiunile politice bizare", a declarat Miri Regev într-un comunicat.

Israelul este vizat de o campanie globală de boicot economic, cultural şi ştiinţific, demarată pentru a opri ocupaţia israeliană şi colonizarea teritoriilor palestiniene. Guvernul israelian combate cu fermitate toate demersurile care se aseamănă cu tentative de boicot, pe care le consideră o ameninţare strategică şi pe care le denunţă ca pe o punere sub semnul întrebării a legitimităţii statului Israel.

Orice artist de renume mondial care intenţionează să susţină un concert în Israel se confruntă cu apeluri la respectarea acestui boicot, însă rezultatele acestei campanii sunt variabile. În iulie, Radiohead, una dintre cele mai cunoscute trupe rock din lume, a decis să îşi menţină pe agendă concertul din Israel şi a susţinut un show spectaculos în faţa unui public numeros, alcătuit din câteva zeci de mii de persoane, la Tel Aviv.

Lorde a devenit o cântăreaţă cunoscută pe plan internaţional încă din adolescenţă, odată cu lansarea albumului ei de debut, "Pure Heroine", ce a apărut pe piaţă în anul 2013. Un single extras de pe acel material discografic, intitulat "Royals", a avut succes la scară planetară. De atunci, stilul cântăreţei neozeelandeze a evoluat spre un pop mai elaborat.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI