Forţele irakiene ajung la Tigru pentru prima dată de la lansarea ofensivei pentru preluarea Mosulului

Forţele irakiene ajung la Tigru pentru prima dată de la lansarea ofensivei pentru preluarea Mosulului
Sursa: agerpres.ro Foto: AP 08.01.2017 19:21
Forţele irakiene implicate în ofensiva contra jihadiştilor grupării Statul Islamic la este de Mosul au ajuns pentru prima dată duminică pe malul estic al fluviului Tigru, care desparte oraşul irakian în două, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei, citat de AFP.
 
„Forţele Serviciului Antitero (CTS) au ajuns la fluviul Tigru, pe malul se est, la al patrulea pod", a declarat pentru AFP Sabah al-Nomane, referindu-se la cel mai sudic pod din Mosul.

Un general irakian, Abdelamir Yarallah, a confirmat că trupele irakiene controlează zona de est a acestui pod.

Anunţul vine la trei luni de la lansarea ofensivei pentru recucerirea Mosulului, ultimul oraş irakian aflat sub controlul organizaţiei jihadiste Statul Islamic. Forţele irakiene au reuşit să preia controlul mai multor sectoare din estul oraşului, însă partea de vest, mai redusă ca suprafaţă dar mult mai intens populată, rămâne în întregime sub controlul jihadiştilor.

În 2014, gruparea Statul Islamic a cucerit teritorii importante din nordul Irakului şi la vest de Bagdad, însă forţele irakiene au recucerit o mare parte a acestor zone.

Cu sprijinul unei coaliţii internaţionale conduse de Statele Unite, forţele irakiene au lansat tot la 19 octombrie o operaţiune pentru recucerirea localităţilor de la frontiera siriană, care alături de Mosul, şi localitatea Tal Afar, sunt ultimele regiuni populate pe care le controlează jihadiştii.

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP